Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce pot oamenii locui în prezent la Hiroshima şi Nagasaki, iar la Cernobîl nu?

Publicat in Ziarul Financiar, duminică 3 noiembrie 2013 ·

Pe 6 şi 9 august 1945 forţele aviatice ale Statelor Unite au lansat bombele nucleare Little Boy şi Fat Man peste oraşele japoneze Hiroshima şi Nagasaki. Pe 26 aprilie 1986, reactorul numărul patru al Centralei nucleare de la Cernobîl din Ucraina a explodat. Astăzi, peste 1.6 milioane de oameni locuiesc în Hiroshima şi Nagasaki, în timp ce zona de 30 de kilometri pătraţi din jurul fostei centrale nucleare rămâne nelocuită, scrie Business Insider, citand o postare de pe blogul "Today I found out".

Fat Man şi Little Boy

Bomba nucleară pe bază de uraniu Little Boy, de aproximativ 3 metri lungime şi care cântărea aproximativ 4500 de kiograme, a fost lansată pe data de 6 august 1945 deasupra oraşului Hiroshima de către Enola Gay.

Bomba a explodat la 600 de metri deasupra oraşului, producând pagube imense. Aproximativ 70% din clădirile oraşului au fost distruse, iar 70 de mii de oameni şi-au pierdut viaţa şi tot atâţia au fost răniţi în acea zi. De asemenea, se presupune că aproximativ 1500 de oameni au murit de cancer cauzat de emisia de radiaţii.

Fat Man, denumită astfel datorită asemănării cu personajul Kasper Gutman din filmul “Şoimul Maltez”, a fost lansată trei zile mai târziu, la 500 de metri deasupra oraşului Nagasaki. Bomba a explodat într-o vale, astfel că o mare parte a oraşului a fost protejată de explozie. Totuşi, numărul de morţi a fost estimat undeva între 45 de mii şi 70 de mii. De asemenea, un număr de 75 de mii de oameni au fost răniţi.

Cernobîl

Spre deosebire de exemplele anterioare, Cernobîl putea fi evitat. Din păcate, accidentul a fost rezultatul orgoliului celor aflaţi la putere şi al politicii care încuraja practicarea standardelor scăzute, spun oamenii de ştiinţă.

Însuşi design-ul reactoarelor de la Cernobîl era complet eronat. Pe de o parte, instabilitatea reactoarelor a condus la crearea unui cerc vi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

CCR respinge prima sesizare făcută de președintele Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 22 minute
Curtea Constituțională a României a respins, astăzi, 17 iulie 2025, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, conform deciziei CCR. Iată ce spune Curtea Constituți

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 24 minute
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum 29 minute
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum o ora
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

VIDEO Selly, după incidentele de la „Beach, Please”: „Asta e muzica pe care o ascultă copiii voştri! Eu n-aş vrea să trăiesc într-o ţară în care revine cenzura!”

HotNews acum 17 minute
Selly, pe numele său real Andrei Șelaru, co-organizator al Festivalului „Beach, Please!”, răspunde acuzațiilor din spaţiul public privind promovarea, la acest eveniment, a consumului de droguri şi a muzicii cu versuri violente sau sexuale: „Muzica h

Noul prim-ministru al Ucrainei a fost aprobat de Parlament. Iulia Svîrîdenko anunţă un audit complet al cheltuielilor publice

News.ro acum 20 minute
Parlamentul Ucrainei a votat joi numirea Iuliei Svîrîdenko în funcţia de prim-ministru al ţării, au anunţat parlamentarii pe reţelele sociale, relatează Reuters. Potrivit mai multor parlamentari, 262 dintre ei au votat pentru Svîrîdenko, o majoritat

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°