Spaţiul mirific, aburit de legende, al acestor meleaguri din nord, înfiorat astăzi de trepidaţia noilor uzine şi a şantierelor industrializării socialiste, a dat şi dă ţării nu numai multiple valori materiale, ci şi bunuri spirituale de valoare, care, într-o măsură mai mare sau mai mică, confluează la patrimoniul naţional. Literatura scrisă de sucevenii de baştină, sau de cei adoptivi, este un convingător exemplu.

Mai întâi să aducem un omagiu acelora care nu mai sunt deloc printre noi, cu toate că ar fi putut fi: Eusebiu Camilar, Nicolae Labiş, George Sidorovici, Traian Chelariu şi Ion Luca.

Proza lirică a celui dintâi, cu savori stilistice, evocând date autobiografice (Cordun) sau crâncene întâmplări de demult, în scene de masă tumultuoase (Turmele), sau zugrăvind atmosfera de silă în care poporul român a fost împins în antipopularul război din răsărit (Negura), ni-l vor păstra neşters în memorie. Mai sunt, apoi, poemele sale, traducerile din clasicii antichităţii eline, tălmăcirea măiastră a basmelor orientale şi acele Povestiri eroice, menite să aprindă în inima tinerilor flacăra patriotismului.

Eusebiu Camilar

Proza şi publicistica lui Eusebiu Camilar au fost des arhitecturate în paginile de literatură din Suceava. În ceea ce a scris, Camilar şi-a proclamat totdeauna obârşiile cu o patetică sinceritate, cu o nobilă conştiinţă a menirii. Strămoşii săi fireşti, de care era mândru, sunt „oameni vrednici, conăcari, trâmbiţaşi, lăutari” sau bărbaţii aceia aprigi şi buni ce-şi purtau turmele şi fluierele prin vaste tărâmuri de mit. Cercetându-i cărţile de căpătâi – cu timbru înalt de uimitoare prospeţime – am pătruns, de fapt, în astfel de tărâmuri. Cordun, Prăpădul Solobodei, Avizuha, Turmele – publicate fragmentar în ziarul de la Suceava – îşi păstrează, nebiruite de timp, aromele aspre şi amare, vibraţia şi tensiunea lor dr