Orașul Focșani ar fi unul dintre orașele cele mai afectate în cazul unui cutremur de mare intensitate. Afirmația aparține profesorului Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP). Mărmureanu a declarat în emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de Pro TV, că un cutremur foarte adânc ar urma să se producă în Vrancea, zona de risc fiind sudul Moldovei şi mai puţin Capitala. „Eu am spus că urmează acum un cutremur foarte adânc. Aşa rezultă din analizele noastre. Poate să fie tip '40 sau poate să fie tip 1802", a spus directorul onorific al INFP, profesorul Gheorghe Mărmureanu, referindu-se la seismele produse, tot în Vrancea, în 1940 şi 1802, care s-au produs la adâncimea de 150 de kilometri şi au avut magnitudinea de 7,7 grade, respectiv 7,9 grade pe scara Richter.
Întrebat despre zonele de risc în cazul unui astfel de seism, Mărmureanu a menţionat sudul Moldovei, respectiv Focşani, Bacău, Galaţi, Tulcea, dar şi Basarabia şi zona portului Odessa din Ucraina. „În acest caz, Moldova apare, Basarabia, Chişinău, Odessa. În România, este vorba despre Focşani, Bacău, mai puţin Iaşiul. Bucureştiul va fi mai puţin, din punctul meu de vedere. Asta v-o spun ca inginer constructor. (...) Galaţi, Tulcea...", a spus Gheorghe Mărmureanu.
Gheorghe Mărmureanu s-a referit în emisiune şi la cutremurele de cel mult 7 grade pe Richter, subliniind că acestea, în mod normal, nu produc victime şi nici pagube materiale. „Putem avea cutremure până în 7, am spus-o oricând, cel puţin în ultimii cinci-şase ani. Un cutremur poate fi în orice zi, în orice noapte. Un cutremur de până în 7 şi chiar 7 nu produce pierderi de vieţi omeneşti şi nici de bunuri materiale”, a spus el.
În 6 octombrie, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simţit