Doi tineri în vârstă de 16 şi 18 ani au murit, iar un al treilea tânăr, de 18 ani, a fost rănit grav, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce maşina în care se aflau a lovit un stâlp de electricitate pe DN 67C, în zona localităţii Laz din judeţul Alba, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, unul dintre tinerii în vârstă de 18 ani se afla la volanul maşinii, iar într-o curbă a pierdut controlul volanului din cauza vitezei şi autoturismul s-a izbit de un stâlp de electricitate.
În urma impactului, şoferul, dar şi pasagerul din dreapta, un tânăr în vârstă de 16 ani, au murit pe loc, iar un alt pasager din maşină, în vârstă de 18 ani, a fost rănit grav, fiind transportat la Spitalul Sebeş.
Primele cercetări arată că tânărul care se afla la volanul maşinii ar fi consumat băuturi alcoolice, iar apoi ar fi ieşit la o plimbarea cu prietenii.