Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fermierii clujeni vor exporta vaci în China

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 3 noiembrie 2013 ·

România a semnat un protocol cu autorităţile chineze în urma căruia va exporta în următorii 7-10 ani peste 500.000 de vaci din rasa Bălţata românească în China, care le vor aduce fermierilor români venituri mai mari de o jumătate de miliard de euro. O parte din efectivele trimise la chinezi vor fi şi din judeţul Cluj, potrivit administratorului Cooperativei Someș-Arieș, Mircea Ciurea.

„Şi de la Cluj vor fi exportate vaci în China, dar nu se ştie încă un număr exact de exemplare. Discuţiile sunt recente, chiar dacă chinezii au tatonat terenul de ceva timp. O delegaţie chineză a fost şi la noi în ferme acum doi ani şi au fost foarte încântaţi de ceea ce au văzut. În prezent asociaţia are peste 10.000 de exemplare de Bălţată, iar la nivelul judeţului sunt aproximativ 30.000 de capete”, a declarat Ciurea pentru Monitorul de Cluj. Clujeanul este membru fondator al primei cooperative agricole a crescătorilor de vaci cu lapte înființată după Revoluție în zona Transilvaniei şi fost președinte al Federației Crescătorilor de Bovine din România. Bălțata, mai rentabilă decât Holstein

Bălțata românească e mai rentabilă și se pretează mai bine pentru zona Transilvaniei decât exemplarele de Holstein, potrivit lui Mircea Ciurea.

„Bălțata Românească e o rasă mai rezistentă, valorifică mai bine condițiile noaste din Ardeal. Nu are producția de lapte ca la Holstein, dar are o longevitate productivă mult mai mare. Pe de altă parte, vacile din rasa Holstein nu au căutare la abatorizare, pentru că sunt animale slabe. O Bălțată poate să ajungă la 500-600 kilograme în carcasă”, spune Ciurea. Efectivele din judeţ, între plus şi minus în ultimii ani

În ultimii ani, numărul bovinelor din judeţ a oscilat cu + sau – 20%. Astfel, doar din 2009, până în 2010, efectivele de bovine s- au diminuat de la 68.000 de exemplare la 56.000. Doi ani mai târziu, în 2012, Clujul consemna di

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 12 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum o ora
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 54 minute
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 40 minute
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Spargere de peste un milion de euro la un magazin cu produse de lux second hand din Paris / Au fost furate peste o sută de genţi de marcă Hermès, Dior, Louis Vuitton şi Chanel

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O spargere a avut loc duminică dimineaţa la un magazin din Paris cu produse de lux second hand. Au fost furate mai multe poşete de marcă, valoarea bunurilor furate fiind de peste un milion de euro, r

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum 2 ore
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 10 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum o ora
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

20°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

23°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°