Steaua “scârţâie” din ce în ce mai rău, cu Corona, la Braşov, reuşind, după un meci foarte slab, doar un egal (1-1).
Echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf a reuşit să continue parcursul bun din sezonul trecut şi în acest start de campionat, uneori fiind ajutată şi de prestaţiile arbitrilor, dar evoluţiile din teren a u arătat din ce în ce mai şifonate.
Cel mai slab joc al sezonului a avut loc în faţa unei echipe care a câştigat doar o dată în acest an, Corona Braşov reuşind până înainte de meciul cu roş-albaştrii să acumuleze numai cinci puncte.
“Am făcut un meci prost. Nu aveam nevoie de acest egal, chiar acum, înainte de deplasarea de la Basel”, a declarat marcatorul golului Stelei, Nicuşor Stanciu.
Pentru Corona a marcat Szukala, fundaşul stelist reuşind să-şi trimită mingea în propria poartă. “Putea fi şi mai rău! Mulţi dintre jucători nu au avut atitudine”, a punctat Reghecampf.