Fregata "Regina Maria”, care a participat în luna octombrie la Operaţia "Active Endeavour", se întoarce luni din misiune. Operaţia s-a desfăşurat în Marea Mediterană sub conducerea NATO.
În perioada în care a participat la Operaţia "Active Endeavour", fregata "Regina Maria" a parcurs 5791 de mile marine, 604 ore de marş, a monitorizat 198 de nave şi a interogat 81 dintre ele.
Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, va participa luni, în portul militar Constanţa, la ceremonia prilejuită de sosirea fregatei "Regina Maria”. La ceremonie vor mai participa oficialităţi militare, reprezentanţi ai autorităţilor locale, veterani, cadre militare în rezervă şi în retragere, precum şi membri ai familiilor echipajului.
Operaţia "Active Endeavour" a început în anul 2001, ca răspuns imediat al NATO la atacurile teroriste împotriva Statelor Unite ale Americii din 11 septembrie. În cadrul acesteia, navele militare NATO patrulează în Marea Mediterană pentru a monitoriza transporturile de mărfuri şi pentru a descuraja activităţile teroriste şi traficul ilegal.
Fregata "Regina Maria”, care a participat în luna octombrie la Operaţia "Active Endeavour", se întoarce luni din misiune. Operaţia s-a desfăşurat în Marea Mediterană sub conducerea NATO.
În perioada în care a participat la Operaţia "Active Endeavour", fregata "Regina Maria" a parcurs 5791 de mile marine, 604 ore de marş, a monitorizat 198 de nave şi a interogat 81 dintre ele.
Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, va participa luni, în portul militar Constanţa, la ceremonia prilejuită de sosirea fregatei "Regina Maria”. La ceremonie vor mai participa oficialităţi militare, reprezentanţi ai autorităţilor locale, veterani, cadre militare în rezervă şi în retragere, precum şi membri ai familiilor echipajului.
Operaţia "Active Endeavour" a început în anul 2001, ca răspuns imediat