Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Socol: Din 2014 ne putem aștepta la o creștere a bugetelor pentru Educație și Sănătate

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 4 noiembrie 2013 ·

Consilierul personal al primului-ministru pe probleme macroeconomice, Cristian Socol, consideră că Educația și Sănătatea sunt prioritare pentru Guvernul USL, ca parte a unei strategii de dezvoltare a Românei pe termen lung, declarându-se convins că cele două domenii ar putea avea parte de o mărire graduală a bugetelor începând cu anul viitor.

"Diferența dintre actualul Guvern și cele precedente este că acesta vine cu o strategie pe termen lung. Dacă din punct de vedere economic, Guvernul USL a identificat trei domenii majore asupra cărora își apleacă atenția, respectiv Energia, Agricultura și Fondurile Europene, din punct de vedere social, Educația și Sănătatea sunt pe primul loc. Suntem conștienți că nu putem vorbi de strategii economice pe termen lung, dacă nu avem cetățeni bine educați și sănătoși. Din acest motiv, spre exemplu, au fost deblocate angajările în principal în aceste două domenii", menționează Socol.

Potrivit acestuia, până în prezent, la capitolul politici sociale, Guvernul și-a îndeplinit o mare parte din promisiuni. "Au fost reîntregite salariile, au fost restituite sumele reținute ilegal la pensii, au fost indexate pensiile și vor fi indexate din nou în 2014, la fel cum vor fi indexate și salariile mici, măsură de care vor beneficia în special profesorii debutanți și medicii rezidenți. Începând cu 2014, ne putem aștepta la o creștere sustenabilă a bugetelor pentru Educație și Sănătate. Nu putem să mărim deodată, peste noapte, aceste bugete cu un procent considerabil, ci o vom face în măsura în care rezultatele economice și spațiul bugetar o vor permite. Cert este că aceste creșteri vor avea loc", a adăugat Cristian Socol.

Consilierul personal al primului-ministru pe probleme macroeconomice, Cristian Socol, consideră că Educația și Sănătatea sunt prioritare pentru Guvernul USL, ca parte a unei strategii de de

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum 13 minute
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 57 minute
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Nick Kyrgios, eliminat de britanicul Jacob Fearnley în primul tur la Australian Open

News.ro acum 13 minute
Australianul Nick Kyrgios a pierdut, luni dimineaţă, în faţa britanicului Jacob Fearnley, în trei seturi, în primul tur al Australian Open. Pentru Kyrgios a fost o revenire mult aşteptată la Grand Slam după o absenţă de mai bine de doi ani din cauza

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Blue Origin, compania fondată de miliardarul Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea rachetei New Glenn care se vrea a fi concurent pentru SpaceX

HotNews acum 2 ore
Blue Origin, compania fondată de Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea mega-rachetei New Glenn, de data aceasta nu din cauza vremii, ci din motive tehnice. Compania fondatorului Amazon vrea să devină un concurent real pentru SpaceX, însă are mult de

Bărbat condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare în Italia pentru tâlhărie calificată, prins în Gara Craiova

News.ro acum o ora
Un bărbat de 37 de ani, care fusese dat în urmărire internaţională după o condamnare de şapte ani şi jumătate de închisoare primită în Italia pentru tâlhărie calificată, a fost prins în Gara Craiova. ”În noaptea de 12 spre 13 ianuarie, poliţişti din

Rusia acuză Ucraina că a efectuat un atac cu drone asupra gazoductului TurkStream, singurul care mai alimentează Europa

News.ro acum o ora
Rusia a acuzat luni Ucraina că a folosit drone pentru a ataca o staţie de distribuţie a gazului de pe gazoductul TurkStream, singura rută a gazului rusesc către Europa de când tranzitul prin teritoriul ucrainean a fost oprit la 1 ianuarie, iar gazod

Încă două pârtii de schi cu zăpadă artificială s-au deschis în Poiana Brașov. Reduceri la transportul pe cablu

HotNews acum 2 ore
Pârtiile Drumul Roșu și Sulinar, care fac legătura între partea superioară a masivului Postăvarul și stațiune, au fost deschis luni, a anunțat Primăria Brașov, administrator al domeniului schiabil din Poiana Brașov. În ultimele 72 de ore s-au produs

Neamț Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec!

Ziua Constanta acum 3 ore
Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec pe 12 ianuarie 2025 În data de 12.01.2025, la ora 03:19, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Agapia pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănă

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°