Pe motiv că lucrările de conservare nu au rezistat ultimelor două ierni „foarte aspre” și unei veri „extrem de calde”, mai marii Capitalei au cerut aleșilor generali să aprobe mărirea valorii devizului de lucrări privind restaurarea Hanului Gabroveni: de la 30,2 milioane de milioane de lei la 37,36 milioane de lei, adică aproximativ 8,3 milioane de euro. Sursa: Alina Vătăman
Proiectul care prevede restaurarea hanului situat în Centrul Istoric al Capitalei presupune introducerea în circuitul cultural al Municipiului București a unei noi săli de spectacole cu o capacitate de aproximativ 200 de locuri, realizarea unui centru cultural cu săli de conferințe, spații expoziționale și spații comerciale într-o zonă care este frecventată de turiști, mare parte străini.
Inițiat în 2010, proiectul privind restaurarea monumentului nu a putut fi demarat pentru că nu au fost bani, potrivit reprezentanțiilor Municipalității. Mai mult, deși s-au făcut lucrări de restaurare în 2010, clădirea a putut fi protejată doar parțial până la deschiderea șantierului, în anul 2012.
Astfel că, indicatorii tehnico-economici ai proiectului privind restaurarea monumentului, stabiliți în 2010, nu mai sunt valabili, lucrările scumpindu-se cu aproximativ 1,7 milioane de euro.
Primăria Capitalei: Iarna grea, vara caniculară și oamenii au distrus hanul
Potrivit mai marilor Capitalei, de vină pentru starea în care se află monumentul sunt oamenii, distrugerile provocate de ei reprezentând „un procent important din volumul degradărilor”, dar și ultimele două ierni „grele” și vara caniculară. Acestea sunt și motivele invocate de Municipalitate pentru scumpirea lucrărilor de restaurare.
Pe de altă parte, în 2010, Municipalitatea a alocat bani pentru conservarea monumentului, iar, potrivit legii, tot ea este cea care ar trebui să îl protejeze de cei care vor să distrugă hanul, adi