Circa 100.000 de persoane, potrivit organizatorilor, participă la o manifestaţie de amploare în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău pentru a-şi exprima susţinerea faţă de procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, cu câteva săptămâni înaintea summitului Parteneriatului Estic unde fosta republică sovietică va parafa Acordul de Asociere cu UE şi în contextul unor presiuni sporite din partea Rusiei pentru a deturna Chişinăul de la traseul pro-european. Sursa: Privesc.eu
Partidele din coaliţia de guvernare au lansat, pe 23 octombrie, un apel la unitate a tuturor forţelor democratice şi pro-europene din Republica Moldova. Aceştia au îndemnat celelalte formaţiuni, dar şi cetăţenii ţării să participe manifestaţia ce va avea loc, astăzi, 3 noiembrie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, aminteşte Unimedia.
"Moldovenii sunt solidari. Facem ceea ce trebuie să facem. Moldova a câştigat dreptul de a fi mai aproape de Europa. Faptul că suntem aici este un mesaj clar că Moldova aparţine Europei. Vrem un destin european. Acest miting nu are bariere de gândire sau culoare politică. La summitul de la Vilnius ni se va recunoaşte un merit şi ne vor întinde o mână. Aceea de a parafa Acordul de Asociere a Republicii Moldova cu Europa. Este meritul nostru, al tututor, al Republicii Moldova. Da, suntem în stare. Da, vom reuşi. Apropierea de UE înseamnă libertate de mişcare, investiţie externă, locuri de muncă mai multe, şanse pentru tineri şi demnitate pentru pensionari", a declarat Marian Lupu, liderul Partidului Democrat, membru în coaliţia pro-europeană la putere la Chişinău.
„A fi european nu este un atribut geografic este leagănul neamului nostru. Nu poate fi schimbată de toboșari, nici de embargouri. Noi am ales să fim europeni. Pentru a scăpa de toate acestea, de a scăpa de robie, de comunism. Astăzi, aici, am venit să rostim: Noi suntem Eur