Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În urmă cu doi ani era pe cale să facă o avere de 100 de miliarde de dolari. Săptămâna aceasta era în pragul falimentului

Publicat in Ziarul Financiar, duminică 3 noiembrie 2013 ·

Eike Batista, preşedintele conglomeratului brazilian EBX Group, care a făcut o avere de peste 30 de miliarde de dolari din exploatarea de petrol şi gaze naturale, este în pragul falimentului, conform unor informaţii publicate săptămâna această de Financial Times.

Compania petrolieră OGX, condusă de Batista, care i-a adus brazilianului cel mai rapid ritm de creştere a unei averi măsurate de Forbes, are nevoie în prezent de 250 de milioane de dolari cash până în luna decembrie, pentru a putea funcţiona până în aprilie 2014. Compania soră a OGX, care stă pe o datorie de 2,4 miliarde de dolari, are rezerve subţiri şi este următoarea piesă de domino care va cădea, conform surselor din piata.

Falimentul OGX ar putea cauza cel mai mare default al unei companii din istoria Americii Latine.

Eike Batista s-a născut în Minas Gerais în 1956 şi a înceut să investească în industria minieră în anii 1980 şi 1990. Fiind un om superstiţions, toate companiile sale au un “X” în denumire, pentru a sugera profituri multiple.

Batista şi-a construit averea vânzând investitorilor din potenţialul ţării, formând companii care să beneficieze de pe urmă resurselor bogate de petrol şi cele miniere ale ţării. Acum doi ani, miliardarul anunţa că vrea să ajungă la o avere de peste 100 de miliarde de dolari, ţintă care ar fi fost susţinută de rezervele de 10 miliarde de barili de petrol pe care le deţinea atunci. Multe dintre aceste rezerve sunt stocate însă în zăcăminte care nu pot fi exploatate, iar încrederea investitorilor în afacerile lui Batista a început să scadă.

În vara acestu an, miliardarul brazilian a publicat o scrisoare prin care încearcă să recâştige încrederea investitorilor în contextul în care afacerile companiilor controlate de grupul său pierdeau 2 milioane de dolari pe zi.

„Mai mult decât oricine, mă în

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Opt persoane au fost rănite după ce forţele ruse au atacat Kievul cu drone şi cu rachete

G4Media acum 11 minute
Kievul a fost supus unui atac intens cu drone şi rachete de către forţele ruse în noaptea de vineri spre sâmbătă, declanşând incendii şi rănind cel puţin opt persoane, a declarat primarul capitalei ucrainene, conform The Guardian, transmite News.ro.

Consiliul Naţional de Securitate al Casei Albe îşi reduce drastic personalul într-o restructurare dramatică

HotNews acum o ora
Zeci de angajaţi au fost concediaţi vineri din cadrul Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, în contextul în care preşedintele Donald Trump a decis să reducă dimensiunea şi atribuţiile acestui organism, cândva puternic, au declarat cinci

Atac în gara din Hamburg! Cel puțin 13 persoane rănite

Ziua Constanta acum 10 ore
Cel puțin 13 persoane au fost rănite, dintre care unele în stare critică, după ce o femeie a început să le înjunghie într-o gară din Hamburg, Germania, potrivit autorităților locale. Suspecta este în arest, potrivit știripesurse.ro. Incidentul a avu

„Românii au talent” 2025 – Cine câştigat finala şi marele premiu de 120.000 de euro

HotNews acum 7 ore
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de la Pro TV şi, totodată, marele premiu de 120.000 de euro. Damaris Lupu este o elevă de 14 ani

Dan Petrescu n-a învins FCSB nici măcar în ultima etapă! „Arbitrul a stricat meciul”

Gandul acum 7 minute
FCSB a remizat vineri seara, în deplasare, scor 1-1, cu gruparea CFR Cluj, în ultima etapă a play-off-ului Superligii. Bucureştenii au ratat un penalty şi au avut superioritate numerică din minutul 28. Dan Petrescu n-a învins FCSB nici măcar în ulti

Ministerul Educației și Cercetării urmărește cu atenție situația studenților români de la Universitatea Harvard

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Educației și Cercetării este informat cu privire la decizia Administrației SUA de a revoca certificarea programului Universității Harvard pentru studenți internaționali și schimburi academice (SEVP) și urmărește îndeaproape evoluțiile în

Anamaria Gavrilă: „Sistemul încearcă să scape de mine și de POT. Propun alegeri anticipate”

HotNews acum 10 ore
Deputata Anamaria Gavrilă, președinta POT, a propus organizarea de alegeri anticipate „în contextul presiunilor publice lansate de unele inițiative așa zis civice”, se arată într-un comunicat transmis vineri de partidul condus de parlamentară. Anunț

A murit Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor din România al Pogromului de la Iași

HotNews acum 8 ore
Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Pogromului de la Iași și al Trenurilor Morții din vara anului 1941, s-a stins din viață, vineri, la vârsta de 98 de ani, potrivit Agerpres. Reprezentanți ai Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din

Ambulanță implicată într-un accident în Cluj. O pacientă și trei membri ai echipajului au fost transportați la spital

Adevarul acum 9 ore
O ambulanță a fost implicată într-un accident vineri seara în județul Cluj. Trei membri ai echipajului și o pacientă, care era transporată în vehicul, au fost duși la spital pentru îngrijiri suplimentare.

Constănțeanul Cezar Avrămuță, cunoscut drept „Stegarul Dac” , a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Ziua Constanta acum 11 ore
Cezar Avrămuță, cunoscut și ca „Stegarul Dac” a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce Tribunalul București a respins, vineri, contestația acestuia față de decizia Judecătoriei Sectorului 4 privind înlocuirea măsurii arestului la domicili

Vremea

București
acum

16°
sâm.

13°/19°
dum.

12°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/24°
dum.

10°/11°
lun.

10°/11°
mar.

10°/12°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/22°
dum.

14°/19°
lun.

13°/17°
mar.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

9°/15°
Timisoara
acum

sâm.

9°/13°
dum.

6°/18°
lun.

8°/22°
mar.

11°/22°