Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Fiecare companie participantă a fost susţinută de către un politician"

Publicat in Bursa, luni 4 noiembrie 2013 ·

* Interviu cu Sorin Constantinescu, fost consilier la Loteria Română

Fiecare companie dintre cele cinci care au participat la procedura de selecţie a unei noi firme pentru încheierea unui contract pe partea de "păcănele" ar fi fost susţinută de unul sau mai mulţi politicieni, după cum ne-a spus Sorin Constantinescu, consilierul fostului director general al Loteriei Române.

Compania Naţională Loteria Română (CNLR) a anunţat, în urmă cu circa o săptămână, că austriecii de la Novomatic au încheiat un parteneriat pe 15 ani pentru furnizarea de aparate de tipul video-lottery-terminal (VLT), contractul cu grupul de firme greceşti Intracom-Intralot-Lotrom şi considerat păgubos pentru statul român urmând să expire, după zece ani de funcţionare.

Comunicatul CNLR menţiona că, "pentru gestionarea proiectului, Novomatic a înfiinţat o filială în România, iar primele terminale de videoloterie care vor oferi cele mai moderne jocuri, împreună cu sistemul aferent, vor fi puse în funcţiune începând cu 1 decembrie 2013".

Sursele noastre ne-au spus că noua companie ar fi Novo VLTech Solutions SRL. Potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe, aceasta ar fi fost înregistrată în data de 22 august 2013, având sediul în Ilfov.

Asociaţii noii firme sunt Novo VLTech GMBH şi Austrian Gaming Industries GMBH, potrivit informaţiilor de la Registrul Comerţului.

Sursele noastre spun că în spatele noului partener al Loteriei Române ar fi, pe lângă Grupul Novomatic, şi Benny Steinmetz (acţionar în proiectul Roşia Montană), Tal Silberstein (fost consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, pe vremea când acesta din urmă era premier, şi consultant actual al preşedintelui Traian Băsescu, potrivit presei) şi omul de afaceri Remus Truică.

Novomatic deţine circa 5% din Intralot, una dintre companiile greceşti care a încheiat contractele considerate păguboas

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 33 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 58 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 47 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 54 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 3 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 36 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 2 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Cum a ajuns Donald Trump la finala Cupei Mondiale a Cluburilor. A sosit ca un star, dar a fost și huiduit de fani

Cancan acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost în prim-planul evenimentului de premiere de la finalul Campionatului Mondial al Cluburilor. Liderul de la Casa Albă a ajuns ca un adevărat star la ceremonia în la care Chelsea a primit trofeul, dar a

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°