În noaptea de 29/30.10.2013, Poliţia municipiului Suceava a organizat şi executat o razie, pe raza de competenţă, inclusiv în mediul rural, în cadrul căreia s-a urmărit asigurarea ordinii şi liniştii publice, siguranţa cetăţeanului, combaterea faptelor cu violenţă, a furturilor, actelor de comerţ neautorizat, a cerşetoriei, vagabondajului, dar şi siguranţa şi fluidizarea traficului rutier.
Sancţiuni contravenţionale aplicate: 165, în valoare totală de 30.720 lei. Valoarea bunurilor confiscate este de 720 lei.
Cu titlu de exemplu, în urma continuării cercetărilor în cauza privind o tâlhărie comisă de autori neidentificaţi la data de 12.10.2013, în jurul orei 6, asupra părţii vătămate D. Maria de 60 ani din municipiul Suceava, poliţiştii au reuşit identificarea autorului ca fiind Andrei S., de 18 ani, din municipiul Suceava. Din cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că suspectul se afla pe Aleea Lalelelor din localitate şi a urmărit partea vătămată, după care a deposedat-o, prin smulgere, de o poşetă în care avea un telefon mobil, suma de 250 lei, documentele de identitate şi alte înscrisuri. Telefonul sustras l-a înstrăinat unei persoane, de la care a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.
În baza probatoriului administrat în cauză, a fost începută urmărirea penală pentru comiterea unui act material de tâlhărie şi s-a luat măsura reţinerii pe timp de 24 ore.
Ulterior, Andrei S. a fost prezentat la Judecătoria Suceava, care a dispus arestarea preventivă a celui în cauză pe o perioadă de 29 zile. În baza mandatului de arestare preventivă, cel în cauză a fost introdus în arestul IPJ Suceava.
Deoarece Andrei S. este suspect şi în comiterea mai multor furturi de biciclete din scări de bloc, poliţiştii au efectuat activităţi specifice, ocazie cu care au fost recuperate 7 astfel de obiecte, care urmează a fi restituite părţilor văt