Ridicarea unei fortificații bastionare la Alba Iulia a fost văzută de autoritățile austriece ca un stâlp în sistemul lor de apărare împotriva turcilor care le amenințau granițele. În timp, a ajuns cea mai importantă fortificație din Transilvania, și datorită faptului că a fost construită după cele mai noi metode de fortificare ale vremii. Lucrările propriu-zise au durat 23 de ani.

4 noiembrie 1715. A fost ziua în care la Alba Iulia și-au dat întâlnire comandantul trupelor austriece din Transilvania, guvernatorul Transilvaniei, arhitectul care întocmise planul fortificației, Giovanni Visconti Morando, peste 100 de preoți români, dar și alte notabilități ale vremii. Reuniunea avea un scop bine definit: punerea pietrei de temelie a Cetății, pe care o vedem și astăzi.

Cetatea de la Alba Iulia, «place d’arme» al Transilvaniei

Lucrările de ridicare, începute încă din 1711, au căzut în sarcina unei echipe conduse de arhitectul Visconti, cel mai important inginer militar genist al Imperiului Habsburgic din acea vreme. Tot el și-a pus, trei ani mai târziu, iscălitura și pe proiectul pentru noua fortificaţie.

Cetatea a fost ridicată peste alte două fortificaţii mai vechi, respectiv castrul roman al Legiunii a XIII-a Gemina şi Cetatea medievală Bălgrad (termen sub care a mai fost cunoscută Cetatea). Potrivit istroricului Gheorghe Anghel, pentru a elibera terenul ce urma să fie ocupat de noua fortificaţie, în suprafaţă de peste 140 hectare, s-a hotărât dărâmarea tuturor edificiilor vechiului oraş. Proprietarii terenurilor și caselor abandonate au primit unele despăgubiri. Noua urbe s-a conturat la est de Cetatea medievală, actualul oraș de jos.

Fortăreața proiectată de Visconti trebuia să fie «place d’arme», adică fortificaţia principală a Transilvaniei, construită după «cele mai noi metode de fortificare». Varianta aleasă a fost în formă de heptago