La început a fost cuvântul; ştirea, cum s-ar spune. Aflu surprins că un cioban din Rotbav, Feldioara, plecat în transhumanţă, a ajuns până în Polonia cu 300 de oi şi un miel, după 100 de zile de mers şi 1350 de kilometri parcurşi. „Aşa, pur şi simplu? - întreb neîncrezător. Poate n-o fi avut, omul, GPS şi a rătăcit drumul!”, zic, convins că totu-i doar o glumă cu potenţial. Dincolo de culoare, însă, povestea avea ceva-ul ei, care m-a făcut curios. Şi aflu, în scurt timp, că nici vorbă să fie vreo glumă, ci redescoperirea istoriei fabuloase a unui neam care, trăitor la mii de kilometri de obârşii, se ţine şi azi de strămoşi şi de tradiţii: vlahii din inima Europei. Rotbav, în Ţara Bârsei Rotbavul este un sat, la nord de Braşov, între Reconstrucţia şi Măieruş, pe drumul spre Sighişoara. Aparţine comunei Feldioara, în Ţara Bârsei, căreia i se mai spune şi ,,Mica Transilvanie”. George Grădinaru//Mediafax Foto Iar ţara asta e o poveste frumos rânduită despre oameni şi sufletele lor; un „pas” spiritual între Orient şi Occident, locul în care s-au petrecut drumurile, s-au înnodat istoriile şi s-au adunat vieţile românilor cu ale germanilor, cu ale ungurilor... Marea transhumanţă Cu vreo sută de ani mai devreme, pe la începutul sec. XII – potrivit altor surse, încă înainte de sfârşitul mileniului I d.Hr. –, păstori din Carpaţii româneşti, inclusiv din Ţara Bârsei, ar fi plecat în marea, şi fără întoarcere, transhumanţă. Un drum anevoios, de mii de kilometri, peste vârfuri semeţe de munte, pe versanţi abrubţi ori mai molcomi, prin strungi şi şei, prin păduri neumblate, născătoare de fantasme şi spaime străvehi, prin văioage pururea înzepezite, peste întinderi nesfârşite. S-au mai oprit; au aşteptat timpul să se adune şi să le crească pruncii – tot înalţi, tot drepţi, tot cu dor de ducă. Şi pruncii s-au făcut oameni în puterea cuvântului, şi-au luat oile, câinele şi baltagul,