Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biofarm îşi va dubla capacitatea de producţie şi vrea să dezvolte exporturile

Publicat in Bursa, duminică 3 noiembrie 2013 ·

Biofarm îşi va dubla capacitatea de producţie şi va intra pe noi arii terapeutice, odată cu relocarea în 2015 în noua fabrică, aflată în construcţie, şi se va concentra pe dezvoltarea exporturilor, potrivit Mediafax.

Dănuţ Vasile, directorul general al producătorului de medicamente, a declarat: "Vrem să ne relocăm şi construim în zona industrială (zona Gara Căţelu spre autostrada Soarelui din Capitală - n.r.) o facilitate nouă. Este finalizată în proporţie de 40-50%, respectiv depozitele sunt terminate şi puse în funcţiune, clădirea de producţie va fi terminată la sfârşitul acestui an. În 2014 şi în 2015 vom începe partea specifică, adică echipamente şi tehnologie. Este o relocare cu mixare de echipamente, cele de aici (din vechea unitate - n.r.) care sunt mai performante şi vom cumpăra şi echipamente noi".

Investiţia în acest proiect este de maxim 13-14 milioane euro, din fonduri proprii, din care au fost cheltuiţi deja 7 milioane de euro, precizează sursa citată.

Noua unitate de producţie va avea o suprafaţă de 3.800 metri pătraţi, iar depozitele ocupă 2.500 de metri pătraţi, terenul pe care se construieşte fiind proprietatea producătorului, mai arată Mediafax.

Biofarm exportă în Republica Moldova, Rusia, Ucraina, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Serbia, Kazahstan şi Ungaria şi urmează să intre în Cehia şi Slovacia.

Pe piaţa locală, în contextul unei creşteri medii a pieţei farmaceutice din România de 10,33% între 2010-2012, Biofarm a avut un indice mediu de creştere de 16,77% în perioada menţionată. Dănuţ Vasile estimează că producătorul îşi va menţine şi în următorii ani ritmul de creştere de peste 10%, menţionează aceeaşi sursă.

Săptămâna trecută, acţionariatului Biofarm s-a schimbat, după ce SIF Oltenia a vândut pachetul de 315 milioane de acţiuni, pentru 96,075 milioane lei, către SIF Muntenia, controlată indirect de SIF Banat-

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 22 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 2 ore
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°