Cum de, atunci când Superman renunţă la capă şi iţarii mulaţi şi-şi pune ochelarii devenind Clark Kent, nimeni nu-şi dă seama de şmecherie? Oare autorii acelor benzi desenate au dorit să ne arate cât de proşti sunt americanii şi oamenii, în general, sau vorbim de o poveste prea simplistă.

În acest weekend m-am uitat la filmul „Man of Steel”, ultima variantă pentru Superman, o peliculă despre care auzisem numai de bine şi care avusese încasări mari în cinematografe. Eram curios să văd cum este transpusă în 2013 povestea extraterestrului venit de pe planeta Krypton care, în contact cu atmosfera Pământului, dobândeşte puteri supraomeneşti.

Dezamăgirea a fost pe măsura aşteptărilor pentru că cei care au făcut acest film nu au reuşit să mă lămurească cu privire la dualitatea supereroului. Dacă în cazul lui Spiderman şi Batman, de exemplu, înţelegem că Peter Parker şi Bruce Wayne nu pot fi recunoscuţi după ce renunţă la costumele de supereroi, la Superman această situaţie nu este foarte clară. Speram deci să înţeleg cum de nimeni nu-şi dă seama că Clark Kent este Superman, atunci când îşi leapădă costumul roş-albastru şi îşi pune ochelarii de ziarist.

Aş vrea să cred că artistul canadian Joe Schuster şi scriitorul american Jerry Siegel, cei care au creat personajul Superman, au vrut să arate cât de creduli sunt, de fapt, oamenii. Dacă îţi pui o pereche de ochelari pe nas şi pretinzi că eşti altcineva, trebuie să fii crezut doar pentru că spui tu asta. Este, deci, un bun exerciţiu de manipulare, cu multe exemple chiar şi în România zilelor noastre.

Cum a putut Băsescu să câştige două rânduri de alegeri şi să învingă în două referendumuri pentru demitere, după ce a călcat în picioare, de nenumărate ori, Constituţia? Pur şi simplu, le-a spus oamenilor ceea ce vroiau să audă. Ţara are nevoie de el ca să o reformeze, iar cel care d