Sportul Vişina a încheiat turul stagiunii cu o victorie. Gruparea pregătită de Marcel Ploaie s-a impus în meciul de pe teren propriu, susţinut în compania celor de la CS Apă Craiova. Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 84 de fundaşul central Marius Radu.
Pentru a-şi asigura locul în play-off, la finalul turului, Sportul Vişina avea nevoie de o victorie în meciul susţinut contra celor de la CS Apă Craiova, echipă ce deţinea acelaşi număr de puncte. Confruntarea a fost aprig disputată, ambele formaţii luptând cu ardoare pentru punctele puse în joc.
În cele din urmă, gruparea pregătită de Marcel Ploaie a reuşit să dea lovitura decisivă în minutul 84. După o lovitură liberă executată de Nica, Dumbravă a reluat pe spate până la Marius Radu, care a înscris cu capul din apropiere, aducând astfel cele trei puncte. În urma victoriei obţinute, Sportul Vişina ocupă locul patru în clasamentul seriei.
„Era nedrept să nu câştigăm”
Directorul sportiv al celor de la Sportul Vişina, Adrian Rafailă, consideră că echipa a meritat victoria, chiar dacă golul a venit pe final de joc.
„Sunt foarte mulţumit de rezultat, e bine că am câştigat. Am întâlnit o echipă incomodă, ambiţioasă, au avut şi ei câteva ocazii, dar noi am avut mai multe, era nedrept să nu câştigăm. Am urcat pe locul patru, acum ne gândim la meciul cu Dinamo II”, a declarat oficialul celor de la Sportul Vişina, Adrian Rafailă.
Prima etapă a returului se va disputa în week-end. Sportul Vişina va primi vizita satelitului echipei Dinamo Bucureşti. După încheierea sezonului regulat, primele şase echipe vor disputa play-off-ul, iar ultimele şase play-out-ul. Sistemul va fi tur-retur, în total zece meciuri, după care se va stabili promovata şi retrogradatele.
Sportul Vişina: Gălan, Căpraru, Radu, Ularu, Răcăreanu, Lascarache, Dumbravă, Clipi