Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcul industrial de la Slobozia ar putea fi gata luna viitoare şi va crea 2.000 de locuri de muncă

Publicat in Adevarul, duminică 3 noiembrie 2013 ·

Conform municipalităţii din Slobozia, noul parc industrial din capitala de judeţ ar putea fi dat în folosinţă, cel târziu, la finalul lunii viitoare, în cazul în care nu apar întârzieri neprevăzute. Parcul ar urma să creeze peste 2.000 de noi locuri de muncă, ceea, conform estimărilor, ce ar reduce şomajul la jumătate.

Reprezentanţii municipalităţii slobozene sunt optimişti în ceea ce priveşte finalizarea lucrărilor la noul parc industrial, declarând că acesta ar putea fi dat în folosinţa potenţialilor investitori la finalul lunii noiembrie.

„Spun, cu bucurie, că ne apropiem de finalizarea parcului industrial, în noiembrie îl dăm în folosinţă. Luna viitoare vom supune aprobării constituirea comisiei pentru parcul industrial şi rămâne să vedem cum vom stabili redevenţa. Este foarte important să găsim o formulă, astfel încât să atragem cât mai mulţi investitori. Având în vedere că în parc nu mai sunt decât de asfaltat drumurile, sperăm ca în noiembrie să avem primii investitori. Dacă lucrurile merg cum trebuie din acest punct de vedere, s-ar putea crea 2.000-3.000 de locuri de muncă, ceea ce ar reduce şomajul din Slobozia cu mai mult de jumătate“, a declarat Alexandru Stoica, primarul municipiului Slobozia.

Municipalitatea aşteaptă cu interes orice societate care doreşte să investească la Slobozia. „Primim cu braţele deschise orice societate care doreşte să contribuie la dezvoltarea municipiului, prin investiţii şi prin crearea de locuri de muncă. Luna viitoare, aceştia vor avea la dispoziţie şi facilităţile pe care le putem acorda în platforma pentru IMM“, a declarat Valentin Băcanu, viceprimarul municipiului Slobozia.

Reprezentanţii unei firme care activează deja pe teritoriul judeţului, în comuna Bucu, şi-au anunţat deja intenţia de a-şi muta o parte din activitate în parcul industrial de la Slobozia.

„Am analizat mai mult

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 2 ore
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 22 minute
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum o ora
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

Nicolas, un adolescent de 15 ani, a ajuns la ATI după ce artistul lui preferat l-a îndemnat să sară de pe scena Beach, please!

Cancan acum 40 minute
Scene șocante la festivalul Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un tânăr de 15 ani, a fost încurajat de rapperul american Destroy Lonely să sară de pe scenă principală în mulțime, de la 3 metri înălțime. Momentul extrem s-a terminat cum nu se pu

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Spania: Două persoane date dispărute după ploi torenţiale în Catalonia

News.ro acum 5 ore
Două persoane sunt date dispărute în Catalonia, în nord-estul Spaniei, după ploile torenţiale care au căzut sâmbătă seara, provocând inundaţii şi întrerupând traficul feroviar timp de mai multe ore, informează AFP. „Căutăm două persoane în Cubelles”

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

28°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°