Duminică este ziua protestelor faţă de arestarea comisarului şef Traian Berbeceanu, fostul şef al BCCO Alba Iulia. În cinci oraşe din ţară sunt anunţate mitinguri ale susţinătorilor poliţistului, arestat preventiv pentru că ar fi sprijinit un grup infracţional din Hunedoara.
Oraşele în care au fost anunţate proteste prin intermediul paginii Respect, Traian Berbeceanu de pe Facebook sunt Deva, Alba Iulia, Timişoara, Sibiu şi Bucureşti. Toate mitingurile sunt anunţate în faţa sediilor DIICOT. La Alba Iulia şi Timişoara, protestele sunt programate la ora 16.00, în timp ce la Deva, Sibiu şi Bucureşti ora de începere este 17.00.
În Alba Iulia, sediul DIICOT este între IPJ Alba şi clădirea în care funcţionează Prefectura şi Consiliul Judeţean. În Deva, protestul are loc pe aleea pietonală dintre Primărie şi Prefectură. În Bucureşti, susţinătorii comisarului sutn aşteptaţi în Piaţa Constituţiei, iar în Timişoara lţngă sediul Parchetului de pe strada Eugeniu de Savoya.
"Duminică, 3 noiembrie, ora 16, în faţa sediului DIICOT din Alba Iulia, protest împotriva nedreptăţilor! Astăzi, cu toţii ne susţinem comisarul din faţa calculatorului, însă trebuie să facem mai mult! Este obligatoriu ca vocea noastră să fie puternică, pentru ca autorităţile să vadă că nu închidem ochii în faţa abuzurilor. Haideţi în stradă, haideţi să fim uniţi şi să arătăm tuturor că Traian Berbeceanu nu este singur! Nu uitaţi, duminică, 3 noiembrie, ora 16, în faţa sediului DIICOT din Alba Iulia, vom arăta că suntem mulţi cei care spunem Respect, Traian Berbeceanu", astfel sună chemarea susţinătorilor comisarului şef pe Facebook.
Berbeceanu a fost arestat preventiv la popunerea procurorilor DIICOT Alba Iulia. La rândul său, poliţistul acuză într-o scrisoare ilegalităţi ale procurorilor în relaţia cu BCCO Alba Iulia.
Alte texte pe aceeaşi temă: