Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Germania a devenit prima ţară din Europa care admite un al treilea gen pentru nou-născuţi

Publicat in Adevarul, duminică 3 noiembrie 2013 ·

Germania a devenit prima ţară europeană care permite înregistrarea unui nou-născut sub un al treilea gen, în cazul în care copilul nu prezintă caracteristci sexuale clare, masculine sau feminine, notează BBC.

Din luna noiembrie, părinţii nemţi vor avea posibilitatea să lase necompletată rubrica din certificatul de naştere care atestă genul nou-născutului. Astfel, o nouă categorie va fi inclusă în cadrul registrelor, precum şi în paşapoartele germane, semnul „X” arătând existenţa unui persoane cu un „gen nedeterminat” sau „intersexual”.

Noul act normativ adoptat de Germania are la bază un studiu din 2012, realizat de către Consiliul German de Etică, raport care a subliniat că drepturile persoanelor transexuale sunt slab protejate.

Prin noua opţiune pusă la dispoziţia părinţilor se încearcă evitarea situaţiilor în care copiii cu o identitate sexuală nedefinită, din pricina caracteristicilor fizice neobişnuite, sunt forţaţi să adopte un anumit gen în urma intervenţiilor chirurgicale.

Autorităţile germane menţionează că fiecare persoană are dreptul să îşi identifice singură sexualitate, odata ajunsă la vârsta maturităţii.

Potrivit statisticilor, o persoană din 2.000 are caracteristici ale ambelor sexe.

Legea din Germania a fost votată după ce o serie de cazuri ale persoanelor intersexuale au fost prezentate, acestea denunţând practica medicilor de a le reda prin operatiile chirurgicale un anumit gen. Într-un asemenea caz, o persoană spunea că în urma operaţiei din copilărie nu se simte acum nici bărbat, nici femeie, ci „un mozaic al doctorilor, rănit şi speriat”, potrivit BBC.

Rămâne însă neclar ce efecte va avea această schimbare asupra legilor mariajului, în prezent doar cuplurile heterosexuale având voie să se căsătorească legal, în timp ce partenerii homosexuali pot încheia doar acorduri civile.

În lume, Germania este

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

G4Media acum 24 minute
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă, transmite News.ro. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de A

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 50 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Fost șef de la Apele Române, care se autointitula „animalul politic”, trimis a treia oară în judecată de DNA

HotNews acum 3 ore
Fostului diector al Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad, Petru Avram, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție, acuzat de procurori că ar fi numit în funcție două persoane, fără ca acestea să îndeplinească condițiile neces

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 2 ore
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Apele Române: Viitura care va veni pe Dunăre, în scădere daţă de estimarea iniţială

Mediafax acum 50 minute
Specialiştii de la Apele Române au actualizat, luni, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară. Astfel, debitul maxim prognozat este de 7900 - 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024. Anterior, debitul era prognozat la 9.000 mc

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 2 ore
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 4 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum o ora
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum 2 ore
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 4 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°