Un tribunal de excepţie din Bangladesh a condamnat duminică la moarte un britanic şi un american, pentru rolul pe care l-au jucat în asasinarea unor intelectuali în cadrul Războiului de Independenţă din 1971 împotriva Pakistanului, relatează AFP, conform Mediafax.
Zece persoane, inclusiv şapte islamişti, au fost condamnate începând din ianuarie de Tribunalul Internaţional pentru crime comise în Bangladesh (ICT), o jurisdicţie controversată, înfiinţată în 2010 de către Guvern.
În cursul intervenţiei Indiei, la finalul războiului, în 1971, care a marcat înfrângerea iminentă a Pakistanului, miliţii pro-Islamabad au masacrat zeci de profesori, realizatori, medici şi jurnalişti.
Cetăţeanul britanic Chowdhury Mueen-Uddin a fugit din Bangladesh după război şi a ocupat posturi importante într-o serie de organizaţii islamice în Marea Britanie, participând la crearea Consiliului Musulman din ţara sa de adopţie.
Acest fost jurnalist de la Londra lucra pentru un cotidian din Bangladesh atunci când ţara sa, care era la vremea respectivă doar o provincie numită Pakistanul de Est, s-a despărţit de Pakistanul de Vest - Pakistanul actual.
El este acuzat că a fost un important membru activ al miliţiei islamiste pro-pakistaneze Al-Badr şi al partidului islamist radical Jamaat-e-Islami, care luptau pentru ca provincia să rămână în cadrul Pakistanului.
Într-un comunicat publicat pe site-ul său înainte de condamnare, el şi-a afirmat din nou nevinovăţia, recunoscând totodată că a fost un opozant faţă de independenţa Bangladeshului.
Justificându-şi refuzul de a fi extrădat, el a declarat că "nu are nicio încredere" în acest tribunal de excepţie.
Ashrafuzzaman Khan, un cetăţean american, era un lider al studenţilor de la Universitatea Dhaka şi trăieşte în prezent la New York. Justiţia din