Romania a ramas un stat laic doar cu numele. Sursa tuturor absurditatilor de care ne lovim de fiecare data cand citim cate o stire despre ce ispravi au mai facut slujitorii Domnului este infratirea si complicitatea dintre institutiile statului si Biserica Ortodoxa Romana.
Pentru ca s-a dovedit ca ambele domenii au de profitat daca lucreaza mana-n mana, reprezentantii statului au acordat in timp tot mai multa putere BOR, cedand astfel o buna parte din atributiile care intr-un stat laic sunt fara exceptii in afara influentei religiei.
Asa s-a ajuns, printre multe altele, ca Guvernul sa finanteze obsesia faraonica a Patriarhului Daniel de a ridica monstruoasa Catedrala a Mantuirii Neamului cu zeci si zeci de milioane de euro.
La fel a procedat si Parlamentul cand a votat legi care scutesc BOR de taxe si impozite, deschizandu-i astfel portile catre lumea afacerilor fara concurenta - principiul de baza al oricarei organizatii mafiote.
Datorita acestor privilegii a ajuns BOR direct in topul celor mai profitabile institutii din tara, cu venituri care depasesc ordinul zecilor de milioane de euro si cu profituri care bat cifrele companiilor multinationale.
Amuzant e ca indiferent cat de mult s-a scris in presa despre afacerile variate ale Arhiepiscopiilor si Mitropoliilor din tara, despre terenurile si cladirile prin intermediul carora isi propaga afacerile, institutiile statului care ar putea sa opreasca avantul sfidator al bogatiilor Bisericii nu fac decat sa le incurajeze in continuare spre un si mai mare profit.
Iar cine stie cum merg treburile in interiorul BOR, unde fiecare lacas de cult trebuie sa colecteze sume tot mai mari pentru implinirea singurului vis al Patriarhului, altfel pedepsele fiind cat se poate lumesti, intelege mai bine spiritul care guverneaza astazi Biserica Ortodoxa Romana.