Deputatul minorităţii ucrainene în Parlamentul României, Ion Marocico, a adresat preşedintelui României, Senatului, Camerei Deputaţilor, primului ministru şi ministrului de externe o scrisoare prin care solicită sprijinul ţării noastre în demersul Ucrainei de integrare în Uniunea Europeană. În scrisoare, deputatul Ion Marocico afirmă că integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană a devenit o prioritate pentru acest stat, aflăm dintr-un comunicat de presă.
„Ca deputat al minorităţii ucrainene, am transmis această scrisoare pentru ca Ucraina să fie susţinută de către România în demersul său de aderare la Uniunea Europeană. Alegerea europeană a devenit esenţială ca identitate pentru politica externă a Ucrainei, iar valorile europene reprezintă baza dezvoltării noastre. Ucraina a depus şi depune în continuare eforturi foarte mari pentru a îndeplini criteriile privind semnarea Acordului de asociere şi a zonei de liber schimb cu Uniunea Europeană. Ucraina are nevoie de sprijinul României, ca stat membru al Uniunii Europene, în bătălia sa pentru apropierea de Bruxelles” se arată în scrisoarea transmisă instituţiilor statului.
Ministrul de externe Titus Corlăţean a susţinut, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său ucrainean, Leonid Kojara, sprijinul constant, consecvent al României pentru realizarea procesului de asociere politică şi integrare economică a Ucrainei cu Uniunea Europeană, pentru liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii săi, se aminteşte în comunicat.
În România, după recensământul din 2011, sunt 52 de mii de ucraineni, dintre care 31 de mii trăiesc în judeţul Maramureş, iar ceilalţi în judeţele Timiş, Suceava, Arad, Caraş-Severin, Tulcea, Satu Mare, Botoşani, Iaşi, Cluj şi municipiul Bucureşti.