Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săptămâna 10 de protest faţă de proiectul Roşia Montană: Incident în Piaţa Unirii. LIVE TEXT

Publicat in Gandul, duminică 3 noiembrie 2013 ·

Protestatarii care se opun proiectului minier de la Roşia Montană au ieşit din nou în stradă, duminică, pentru cea de-a zecea săptămână de manifestaţii. Ei şi-au dat întâlnire la ora 17:00, în Piaţa Universităţii, de unde au pornit în marş spre Palatul Cotroceni. De acolo, protestul s-a mutat în zona complexului studenţesc Grozăveşti-Regie.

Proteste similare au loc şi la Cluj, Alba Iulia şi Cîmpeni.

gândul transmite LIVE TEXT de la eveniment.

UPDATE 22:15 Protestatarii încep să ajungă la Universitate, unde sunt aşteptaţi de cordoane de jandarmi şi de maşini de intervenţii. Jandarmii îi îndeamnă pe oameni să treacă de pe carosabil pe trotuar şi îi îndrumă spre statui, prin spatele Muzeului de Istorie al Bucureştiului. În zona Universităţii se circulă normal.

UPDATE 22:05 Un protestatar se ceartă cu un negociator şi susţine că poliţiştii sub acoperire i-au pulverizat spray lacrimogen în gură.

UPDATE 22:00 Confruntare între un grup de manifestanţi şi jandarmi. Un bărbat a fost luat de jandarmi cu duba. Protestatarii au încercat fără succes să oprească maşina jandarmilor. Oamenii strigă „indignaţi, nu manipulaţi” şi se regrupează, pentru a merge spre punctul de plecare, respectiv Universitate.

UPDATE 21:50 Protestatarii au ajuns în Piaţa Unirii şi strigă: „Nu plecăm, nu capitulăm!”. Traficul este blocat pe toate benzile în faţa centrului comercial Unirea. Oamenii au aprins torţe în mijlocul intersecţiei şi strigă „fără violenţă”.

UPDATE 21:35 Manifestanţii se îndreaptă spre Parlament, pe Bd. Libertăţii. La unul dintre protestele trecute, protestatarii au format un lanţ uman în jurul Casei Poporului.

UPDATE 21:20 Oamenii au trecut de Parcul Izvor. Traficul este blocat pe sensul către Piaţa Unirii.

UPDATE 21:10 Protestatarii se îndreaptă spre Izvor.

UPDATE 20:50 Manifestanţii strigă: „Ale, ale, vă rugăm să n

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 43 minute
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 3 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°