Soprana Angela Gheorghiu a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că nu face nimic întâmplător când vine vorba despre proiectele sale artistice, realizând totul cu profesionalismul maxim posibil.
Angela Gheorghiu vorbeşte în interviul acordat MEDIAFAX despre piesa "Copacul", al cărei videoclip a fost lansat recent împreună cu MediaPro Music, dar şi despre primul album de colinde pe care îl pregăteşte, precum şi despre reacţia publicului din România şi din alte colţuri ale lumii în timpul concertelor sale.
"Copacul" este o piesă compusă de Zsolt Kerestely, care a fost interpretată iniţial în 1975, de regretatul Aurelian Andreescu. Filmările pentru videoclipul "Copacul" lansat de Angela Gheorghiu au avut loc la sfârşitul lunii mai, într-un conac părăsit de pe domeniul fostului Palat Ghika, în regia lui Bobby Păunescu, iar director de imagine a fost Viorel Sergovici. Reorchestrată special de Steven Mercurio, înregistrarea piesei a fost realizată în studioul Radio România, alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.
Prezentăm integral interviul acordat MEDIAFAX de soprana Angela Gheorghiu:
Reporter: Aţi lansat recent videoclipul piesei "Copacul". Cum a fost primit de public?
Angela Gheorghiu: A fost altfel povestea. Mi-am propus să înregistrez această melodie. A fost un gând de-al meu de când eram mică, sigur că ascultam tot felul de voci, de toate felurile, imitam pe toată lumea şi mi-a plăcut foarte mult vocea lui Aurelian Andreescu şi mai mult melodia în sine, ce transmitea ea şi era foarte vocală - contează foarte mult pentru mine. Adică aveam ce să spun pe o astfel de melodie şi odată mi-am spus - pentru că întotdeauna cânt muzică românească schimbându-mi aşa ce să mai cânt, ce să mai cânt -, a venit într-o zi ideea să cânt Zsolt Kerestely şi mi s-a părut foarte inspirat, mesajul cuvintelor es