Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nou accident la Cirque du Soleil: un artist a căzut când prezenta publicului numărul intitulat "Roata morţii"

Publicat in Gandul, duminică 3 noiembrie 2013 ·

Un artist al companiei canadiene Cirque du Soleil a căzut în timpul spectacolului de vineri, când prezenta publicului numărul intitulat "Roata morţii", şi a fost spitalizat, iar starea lui este stabilă, informează huffingtonpost.com.

Spectacolul "Zarkana" a avut loc la Las Vegas, vineri noapte. În jurul orei 19.00 (ora locală), bărbatul prezenta publicului numărul "Roata morţii", când a alunecat şi a căzut de pe roată. Numărul implică doi artişti care fac acrobaţii în interiorul unor roţi în continuă mişcare, la mare înălţime.

După accident, spectacolul a fost întrerupt, iar bărbatul rănit a fost transportat imediat la University Medical Center din Las Vegas. Rănitul este în stare stabilă şi va fi externat în câteva zile.

Accidentul a avut loc la câteva luni distanţă de un altul, care din nefericire a fost mortal.

În iunie, tot la Las Vegas, acrobata Sarah Guyard-Guillot, care avea 31 de ani, a căzut de la înălţimea de 28 de metri după ce i s-a desprins cablul de siguranţă, în urma ascensiunii prea rapide, şi a murit.

În urmă cu câteva zile, Administraţia pentru sănătate şi siguranţa la locul de muncă din Nevada (OSHA), care a citat Cirque du Soleil pentru şase capete de acuzare, a amendat compania cu peste 25.000 de dolari. Amenda a fost stabilită după ce au fost făcute publice rezultatele anchetei, potrivit cărora acrobata a murit din cauza faptului că nu a fost antrenată suficient în privinţa folosirii echipamentului. Totodată, Cirque du Soleil nu a îndeplinit toate standardele de siguranţă, potrivit aceluiaşi raport.

Administraţia a mai amendat Hotelul MGM din Las Vegas, unde a avut loc spectacolul, cu suma de 7.000 de dolari, pentru faptul că şi-a expus angajaţii la accidente la locul de muncă, referindu-se la scena deschisă şi la materialele pirotehnice folosite în timpul spectacolelor Cirque du Soleil.

Accidentul

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 7 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 4 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 4 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°