Laura Gafton, director în Ministerul Agriculturii, a fost implicată într-un incident rutier, care a avut loc în apropierea unei treceri de pietoni.
Tragedia s-a produs vineri seara, în jurul orei 18.00, pe Drumul Naţional 2 E85, pe raza comunei vrâncene Obrejiţa, când o femeia de 55 de ani a încercat să treacă strada în apropierea unei treceri de pietoni.
În acel moment, victima - Aneta A. - a fost acroşată de un autoturism condus de Laura Cristina Gfton (34 de ani). Femeia lovită a decedat pe loc.
Şoferiţa este de profesie farmacist şi este membră a Partidului Conservator. Această calitate i-a adus numirea în funcţia de şef al Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor din cadrul Ministerului Agriculturii, condus de colegul de partid, Daniel Constantin.
Se caută vinovatul
Imediat după incident, Laura Cristina Gafton a declarat poliţiştilor rutieri că femeia decedată traversa strada printr-un loc nepermis. În schimb, soţul victimei, care era şi el în zonă, le-a declarat anchetatorilor că soţia sa traversa strada pe marcajul pietonal.
Până în acest moment, poliţiştii nu au stabilit viteza automobilului condus de Gafton, dar recunosc că o trecere de pietoni se afla în zonă. "Evenimentul rutier s-a produs în apropierea trecerii de pietoni. A fost întocmit un dosar penal de cercetare, urmând a se stabili cu exactitate modul de producere a accidentului şi vinovăţia“, a declarat Săndel Stoica, inspectorul principal în cadrul Serviciului Rutier Focşani.
Acest articol este proprietatea Evenimentului zilei și este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parțială a conținutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicațiile tipărite - ziarul Evenimentul zilei, iar pentru publicațiile online - www.evz.ro