Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicul lui Michael Jackson a fost eliberat luni din închisoare

Publicat in Glasul Aradului, duminică 3 noiembrie 2013 ·

Medicul Conrad Murray, condamnat în noiembrie 2011 la patru ani de închisoare pentru omucidere involuntară, după decesul cântăreţului american Michael Jackson, în 2009, a fost eliberat luni din închisoarea din Los Angeles, după mai puţin de doi ani de ispăşire a acestei pedepse, relatează Mediafax.

Potrivit NBC Los Angeles, Conrad Murray, în vârstă de 60 de ani, a fost eliberat în noaptea de duminică spre luni, la ora locală 12.01, după doar doi ani din cei patru ani de închisoare la care a fost condamnat.

Găsit vinovat de omucidere involuntară, medicul “regelui muzicii pop” i-a administrat acestuia un sedativ puternic, care a contribuit la decesul starului american pe 25 iunie 2009.

Conrad Murray a fost condamnat în noiembrie 2011 şi a fost încarcerat la Men’s Central Jail din Los Angeles.

În luna iulie, presa americană a anunţat că medicul Conrad Murray va fi eliberat pe 28 octombrie. Pedeapsa i-a fost redusă pentru “bună purtare”, iar eliberarea sa este justificată prin dorinţa autorităţilor americane de a reduce numărul de deţinuţi din închisorile californiene, care au devenit extrem de aglomerate.

Pe de altă parte, Conrad Murray a făcut deja demersurile pentru a-şi recupera licenţa medicală. Conrad Murray, care, înainte de a fi condamnat, avea o clinică privată în Texas, a completat, vineri, o petiţie civilă în districtul Travis din acest stat, în care solicită judecătorilor să suspende revocarea licenţei sale medicale. Texas a fost primul stat care i-a revocat licenţa lui Conrad Murray, autorităţile invocând motivul condamnării acestuia pentru crimă din California.

“Doctorul Murray are dorinţa de nestins de a ajuta oamenii şi, indiferent unde se află, se va întoarce la profesia lui de a vindeca pacienţii“, a afirmat avocatul lui Conrad Murray, citat de contactmusic.com.

Baroul districtual din Los Angeles intenţionează, în

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 36 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 17 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°