Guvernul a tăiat investiţiile ca să plătească creşterea de salarii, pensii şi achiziţii publice. Se întâmplă lună de lună. Cu alte cuvinte, direcţia e numai în jos. Asta se vede şi din faptul că, la nivel naţional, bugetul pentru investiţii a scăzut cu 11 la sută, iar cheltuielile de personal au crescut cu 15 procente.

Mai mult, guvernul a spart deunăzi puşculiţa, trăgând 700 de milioane de euro dintr-un credit de un miliard, luat ca şi centură de siguranţă de la Banca Mondialã, consfinţind astfel creşterea datoriei publice de peste 3,5 ori în doar cinci ani - respectiv de la 10 miliarde de euro în 2008, la mai mult de 35 de miliarde anul acesta.

Ca şi cum asta n-ar fi fost de ajuns, premierul a anunţat noi (măriri de) taxe. Bâlbâiala în care a dat zilele trecute, când s-a sucit de la creşterea taxei unice la menţinerea ei la 16 la sută, nu e de natură să liniştească spiritele. Un singur exemplu: preţul pâinii ieftinite astă-vară dă semne de revenire la nivelul de dinaintea scăderii TVA. "Afacerea" e doar una dintre cele mai mici găuri ale sacului prin care bugetul de stat, adică noi, pierde(m) bani.

Marile găuri rămân neastupate. De exemplu, Autoritatea de Supraveghere Financiară a înglobat astă-primăvară Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Ideea era să se reducă cheltuielile prin salarii mai mici şi personal mai puţin. Însă efectul restructurării a fost exact pe dos: în final, schema de personal a Autorităţii era mai mare cu 300 de angajaţi. Jenant, mai ales pentru cei cinci şefi ai ASF, care iau lefuri de peste 12.500 de euro pe lună. Aşa stau lucrurile şi în afacerile proprii ale acestora?

Paradoxal este că, peste toate aceste nenorociri, experţi în ale economiei prognozează pentru România o creştere de 2,5 la sut