Pentru a compensa lipsa cronică de viziune politică, ca să nu mai vorbim de cea socială (ambele presupunând o asumare clară a unei alternative ideologice), actuala guvernare propune un surogat care amestecă gazele de şist, aurul de Roşia Montană şi o doză imensă de credinţa cvasi-religioasă în efectele "progresului" economic. Căci, din perspectiva vulgar-neoliberală promovată de această guvernare, "poporul" nu cunoaşte şi recunoaşte decât logica coşului plin de la supermarket. Dacă pentru a linişti "poporul" ar fi nevoie doar de "pâine şi circ" (că tot au scăzut TVA la pâine), pentru "baroni" e nevoie de ceva mai mult. Aşa că România este livrată politic grupurilor de interese economico-politice locale (punând astfel în plan o parte a "reformei statului" băsesciste, dar în interesul celor care se află acum la "putere") care vor putea colabora eventual cu multinaţionalele ce urmează să aducă Paradisul pe plaiurile dunărene. Un Paradis cât se poate de industrial (în nici un caz postindustrial sau post material) care pare a avea referinţă feeria celor 1001 de nopţi asociate acum Dubaiului imaginar al politicienilor români şi al prietenilor lor de afaceri.

Între timp, România pare interesată să îşi dovedească proamericănismul, şi, prin consecinţă antieuropenismul. Să fie această atitudine legată de aşteptarea Paradisului industrial? Exemplul îl reprezintă votul din 23 octombrie din Parlamentul european pentru suspendarea acordului SWIFT (de transmitere a datelor bancare europene SUA) ca urmare a supravegherii NSA. Doar Polonia a depăşit România la acest capitol (28 de voturi împotrivă contra 5 pentru în cazul Poloniei şi 14 voturi împotrivă contra 3 în cazul României). Doar că în cazul Poloniei majoritatea voturilor a fost în concordanţă cu linia grupului european din care face parte partidul (PPE a votat împotrivă pe când SD, ALDE şi Verzi pentru) pe câtă vreme î