Capitala va fi sprijinită, pentru intervenţii în cazul unui cutremur major, cu resurse din restul ţării, fiind vorba atât de echipamente de descarcerare şi stabilizare, cât şi de spitalele din jur, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, în emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de Pro TV.
În acelaşi context, Arafat a precizat că SMURD-ul va fi dedicat intervenţiilor necesare ca urmare a sesimului, iar alte urgenţe solicitate acestui serviciu vor fi preluate de Ambulanţă.
"Bucureştiul nu va fi cel care intervine pentru Bucureşti, în mare parte. În situaţia în care este un cutremur, Bucureştiul este într-o ţară pe care, din fericire, am reuşit în ultima perioadă să o pregătim uniform cu echipare, cu tot, pentru intervenţie, dacă vreau să iau, ca şi resurse pentru intervenţie, echipamente de descarcerare grea. Prin programul POR (Programul Operaţional Regional - n.r.), de exemplu, în ultimii trei ani, fiecare judeţ are un vehicul dotat complet cu echipamente pentru descarcerare grea, pentru stabilizare, structuri, intervenţie, care pot fi mobilizate. Pentru intervenţia medicală, în prima etapă, s-ar închide complet SMURD-ul, s-ar mobiliza dintr-o ţară întreagă. Ambulanţa ar înlocui SMURD-ul în judeţele respective, să nu fie inpactate", a explicat secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.
În acelaşi context, dr. Arafat a subliniat şi importanţa ajutorului pe care l-ar primi Capitala de la spitalele din judeţele învecinate. "Bucureştiul va depinde foarte mult de spitalele din jur care nu sunt afectate. Chiar dacă spitalele (din Capitală - n.r.) sunt consolidate şi, din fericire, dacă fac o comparaţie cu acum mai mulţi ani, mai multe spitale au beneficiat sau sunt în curs de consolidate", a spus el, precizând că spitalele Bagdasar, Universitar şi o parte din Floreasca au fost consolidate.
Tot referitor la spitale, Raed