Într-una dintre ultimele zile ale Festivalului Naţional de Teatru în Sala Multimedia a Teatrului Naţional din Bucureşti s-a desfăşurat colocviul cu titlul „Criticul/Critica de teatru- dispariţie sau transformare?”. Colocviu internaţional.

Măcar colocviul să fie astfel, dacă, prin grija Ministerului Culturii, a domnului ministru Daniel Constantin Barbu, personal, şi a guvernului uselist dragul nostru FNT a devenit atât de firav din punct de vedere financiar încât nu şi-a mai putut îngădui luxul de a invita nici măcar un singur spectacol din afară. Fie el şi din Republica Moldova, cea pe care în vară se băteau în vorbe aprige şi priorităţi lingvistice şi prim-ministrul şi preşedintele Băsescu. Care preşedinte şi care prim-ministru demult nu îşi mai doresc patronajul Festivalului. Ceea ce, la urma urmei, nici o pagubă nu e. Căci decât patronaj precum al domnului Băsescu la Festivalul Enescu ori mers la spectacole precum cel al domnului Ponta la acelaşi festival, mai bine lipsă.

Nu ştiu câţi critici străini au asistat la spectacolele din FNT. Organizatorii spun că ar fi poftit vreo 40 de oaspeţi din afară, dar habar nu am câţi au onorat şi câţi au evitat invitaţia. Câţi dintre cei prezenţi la Bucureşti sunt teoreticieni ori practicieni ai scenei. Câţi sunt programatori, adică directori de festivaluri. Intervenienţi în dezbateri au fost destui, contribuţiile lor de valori diferite. Critici români au fost puţini. Majoritatea invitaţilor din ţară au cam părăsit Bucureştiul. Bucureştenii nu prea participă, din principiu, la astfel de evenimente. Nu sunt obligaţi, ei nu stau la hotel pe banii Festivalului şi nu beneficiază de fabuloasa diurnă legală de 13, 50. Nici măcar conducerea Secţiei române a AICT în totalitate nu a dat curs amabilei convocări, fapt simptomatic pentru disensiunile şi idiosincraziile ce i-au paralizat complet activitatea.

Intervenienţi