Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani europeni pentru descoperirea siturilor subacvatice de la Marea Neagră

Publicat in Observator de Constanta, luni 4 noiembrie 2013 ·

După ce se vor întocmi hărţi ale celor mai interesante obiective, turiştii vor putea face scufundări până la adâncimi de 20 de metri

Geologii şi arheologii, precum şi alţi oameni de ştiinţă vor realiza, timp de un an şi jumătate, unul dintre cele mai importante proiecte marine de la malul Mării Negre, care va fi destinat turiştilor, dar şi specialiştilor.

Se încercă, astfel, o adaptare la noile tendinţe cerute de piaţa turistică şi se va realiza o hartă pentru a promova patrimoniul geo-arheologic marin. Coordonatorul proiectului, dr. Caraivan Glicherie, din cadrul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină (GeoEcoMar), spune că la acest proiect vor participa câteva zeci de experţi, atât români, cât şi bulgari. Astfel, se va stimula cooperarea transfrontalieră între instituţii de cercetare, muzee, organizaţii neguvernamentale, cu scopul de formare a unei echipe comune în domeniul arheologiei submarine. Proiectul se numeşte Submarine Archaeological Heritage of the Western Black Sea Shelf – HERAS – şi este finanţat prin fonduri ale Uniunii Europene. Valoarea proiectului este de 1.411.712 euro, co-finanţarea GeoEcoMar fiind de doar 2%. Practic, se vor realiza hărţi şi rapoarte ştiinţifice privind siturile submarine de pe platoul continental aferent celor două zone. Astfel, se va crea o hartă cu cetăţile antice, locuinţele, navele scufundate, avioanele, submarine, epave de la Constanţa la Kavarna, Bulgaria. Sunt vizate, desigur, şi cetăţile Callatis şi Tomis, care pornesc de pe uscat, dar se continuă şi în zona marină.

Se va începe cu o campanie de verificare a tuturor obiectivelor de pe coasta Mării Negre şi se va ajunge în mediul marin, până la adâncimi ce vor depăşi o sută de metri. Cercetătorii au deja câteva informaţii despre navele scufundate la malul românesc al mării şi se va porni de la ceea ce se cun

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum 44 minute
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 23 minute
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

Siria - 17 morţi între care 14 "membri ai Ministerului de Interne" ucişi într-o ambuscadă în provincia Tartous

News.ro acum 2 ore
Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închis

A doua zi de Crăciun- Soborul Maicii Domnului. Ce nu este bine să faci în acestă zi de sărbătoare

Botosani News acum o ora
În ziua a doua de Crăciun, la 26 decembrie, Biserica o prăznuiește pe cea care a dat naștere lui Hristos Dumnezeu, pe Maica Domnului. Soborul Maicii Domnului este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Maicii Domnului, care are loc a doua zi de

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 9 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum 20 minute
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 9 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 12 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 12 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°