În timpul sarcinii greutatea corporală se modifică şi poate creşte cu cel mult 18 kilograme, în funcţie de constituţia fiecărei femei în parte. Dacă depăşeşte limitele normale, greutatea corporală poate să influenţeze dezvoltarea autismului la viitorul copil.
Oamenii de ştiinţă au descoperit o legătură la care nu se aşteptau între kilogramele în exces acumulate în timpul gravidităţii şi riscul de apariţie a autismului la copii.
Cercetătorii americani de la Universitatea din Utah (SUA) au analizat această legătură între greutatea mamei în timpul sarcinii şi riscul ca viitorul copil să sufere de autism. Potrivit experţilor, indicele masei corporale (IMC) în sarcină este un factor important în stabilirea riscului de apariţie a bolii.
„Riscul de apariţie a tulburărilor din spectrul autismului ar putea avea legătură cu creşterea în exces a greutăţii corporale în timpul sarcinii. Greutatea ar putea servi ca un marker important pentru a stabili etiologia gestaţională în autism“, a declarat Deborah A. Bilder, coordonatorul studiului.
Descoperirea a venit după ce au fost efectuate două studii diferite. În prima cercetare, oamenii de ştiinţă au analizat copiii în vârstă de opt ani din statele americane Salt Lake, Davis, Utah.
În cel de-al doilea studiu, experţii au analizat datele colectate de la 288 de copii diagnosticaţi cu autism cu informaţiile provenite de la fraţii lor, neafectaţi de boală.
Rezultatele cercetărilor au arătat că kilogramele acumulate peste limitele normale, în sarcină, pot declanşa apariţia bolii.
Concluziile studiului au fost publicate în jurnalul de Pediatrie (Pediatrics).
Sursa: clicksanatate.ro
În timpul sarcinii greutatea corporală se modifică şi poate creşte cu cel mult 18 kilograme, în funcţie de constituţia fiecărei femei în parte. Dacă depăşeşte limitele normale, greutatea corporală poate să influ