Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prospecţiuni explorează, Chevron despăgubeşte

Publicat in Bursa, luni 4 noiembrie 2013 ·

Compania Prospecţiuni, deţinută de omul de afaceri, Ovidiu Tender, a demarat, recent, procedurile de prospectare a subsolului din judeţul Constanţa, fiind contractată de către firma americană Chevron să identifice zonele cu potenţial în hidrocarburi.

Activitatea Prospecţiuni s-a lovit, însă, de reticenţa populaţiei din comuna constănţeană Chirnogeni, unde urmează să fie amplasate utilajele şi aparatele de prospectare, unii dintre localnici reclamând faptul că angajaţii firmei au pătruns pe terenurile lor fără să aibă vreo autorizaţie.

Maria Vlad, una dintre persoanele prezente, la finalul săptămânii, la întâlnirea cu reprezentanţii companiei şi autorităţile locale, a declarat că a depus o plângere la Poliţie deoarece i-a fost încălcat dreptul la proprietate, neautorizându-i pe angajaţii Prospecţiuni să intre pe terenul domniei sale.

La rândul său, vicepreşedintele companiei Prospecţiuni, Mihai Mitroi, a afirmat că este la curent cu această situaţie, fiind vorba de "o eroare" pentru care localnica din comuna constănţeană va primi despăgubiri. "Numele doamnei coincide cu numele alteia cu care s-a încheiat înţelegerea. Doamna ne-a contactat, a primit scuzele noastre, a fost eroare de nume, se mai produc astfel de erori. Va fi despăgubită dacă vrea să se înţeleagă amiabil cu noi, dacă nu, poate urma căile legale", a explicat, la finalul săptămânii, vicepreşedintele Prospecţiuni.

Conform declaraţiilor lui Mihai Mitroi, deşi Prospecţiuni este societatea care obţine acordul proprietarilor de terenuri, Chevron este, totuşi, firma care achită despăgubirile care survin pe parcursul lucrărilor de prospectare.

Valoarea despăgubirilor depinde de suprafaţa afectată în timpul prospectării dar şi tipul de recoltă care a fost distrusă, sumele compensatorii fiind achitate, potrivit afirmaţiilor lui Mihai Mitroi, în două sau trei săptămâni de când a fost î

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum o ora
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

Incendiu la un hotel din Ploieşti. În clădire era doar angajatul de la recepţie

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, la un hotel situat într-un cartier de la periferia Ploieştiului. În urma evenimentului nu au fost victime, în clădirea afectată de foc aflându-se doar angajatul de la recepţie.

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 3 ore
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

Selecționerul României, Edward Iordănescu „Capătul nu e aici, vă asigur. Iar noi, împreună, luptăm până la capăt!”

Ziua Constanta acum 16 minute
După cel de-al doilea meci al României la Camionatul EURO 2024, de ieri seară cu echipa Belgiei, Edward Iordănescu, selecționerul Echipei Naționale de Fotbal a României a transmis un mesaj pentru suporteri. „Când imnul României răsună din zeci

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Francezii amenință că își vor face nevoile în râul SENA în semn de protest

Gandul acum 51 minute
Locuitorii din Paris au amenințat că își vor face nevoile în râul Sena, în semn de protest, supărați că autoritățile locale cheltuie mulți bani pentru curățarea acestuia. Potrivit Sky News, primarul Parisului ar fi trebuit să înnoate în râu pentru a

Rusia acuză SUA că este ”responsabilă” pentru atacul ucrainean cu 100 de răniți și 3 morți din Sevastopol, Crimeea

Ziare.com acum 40 minute
Ministerul rus al Apărării a acuzat SUA poartă "responsabilitatea" pentru atacul ucrainean asupra orașului Sevastopol din Crimeea, soldat cu trei morţi şi 100 de răniţi. Autoritățile ruse susțin duminică, 23 iunie, că atacul ar fi fost efectuat cu a

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”. Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că o nouă metodă de înşelăciune ia amploare. Este voeba despre metoda denumită „Coletul”, care constă în trimiterea, către destinatari, a unor colete cu „cumpărături”. Cei care le primesc trebuie să plătească

Vremea

București
acum

35°
dum.

19°/35°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/29°
lun.

18°/26°
mar.

15°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

27°
dum.

19°/27°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

18°/29°
lun.

17°/27°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
Timisoara
acum

29°
dum.

21°/32°
lun.

18°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°