Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Norocosul număr 13! Dinamo - FC Braşov 2-1!

Publicat in Pro Sport, duminică 3 noiembrie 2013 ·

Vreo cinci mii de inşi nu sunt de acord cu realitatea şi cântă de parcă în “Ştefan cel Mare” lucrurile ar merge perfect. Realitatea pe care ei refuză să o accepte o arată însă pe Dinamo la mijlocul clasamentului, ignorată din orice calcul important şi lăsată să se chinuie cu mai toţi adversarii pe care îi întâlneşte. Chinuitor a fost şi începutul de meci cu FC Braşov. Bălgrădean n-a fost în stare să prindă, apoi nici să boxeze, o centrare ciudată a braşovenilor şi mingea a ajuns la Buga. Noroc cu numeroasele picioare dinamoviste din careu, altfel “Pufi” mai avea un gol pe conştiinţă.

Mingea a devenit apoi prizonier undeva la mijlocul terenului. Nu e vorba de vreo idee tactică pe care Stoican sau Pelici s-o fi învăţat pe la Şcoala de Antrenori. E neputinţă şi lipsă de inspiraţie. Atât şi nimic mai mult. Apare, de niciunde, o ocazie a “câinilor”, dar lovitura de cap a lui Boubacar e scoasă miraculos de Mutu. Portarul braşovenilor intervine din nou inspirat la şutul lui Curtean, dar repriza nu se termină cu bine pentru ai lui. În ultimul minut, Curtean bate perfect o lovitură liberă şi Thicot sau “DIICOT”, aşa cum îl alintă tribuna, înscrie din careul mic.

Momentul lui “Ronaldo”

Pe faţa lui Ţucudean se citeşte uşor disperarea. Ştie că o să fie schimbat dacă nu se produce întâi o modificare în jocul lui. Scapă singur cu Mutu, dar trage puţin pe lângă. La margine apare Joel Thomas, care îl aplaudă pe Lazăr. Puştiul tocmai ce-a făcut faza meciului! După ce a ţinut elegant câţiva fundaşi la distanţă a intrat inteligent în careu şi a şutat cu lejeritatea pe care a arătat-o şi în declaraţii. Da, el e cel care-şi dorea să vină Cristiano Ronaldo şi să dea vreo trei goluri României, în caz că momentul a fost uitat. E linişte! Aganovic se apropie de minge, Bălgrădean sare în colţul greşit şi lumea încă se întreabă la ce s-a gândit Boubacar când

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum o ora
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum o ora
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Video „Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit după 20 de ani. A stat în comă în urma unui accident rutier

Adevarul acum 4 ore
„Prințul adormit” Al-Waleed bin Khalid Al-Saud din Arabia Saudită, care a petrecut mai bine de două decenii în comă după un accident de mașină petrecut la Londra, a murit la vârsta de 36 de ani, scrie duminică, 20 iulie, The New York Post.

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 4 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 3 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum o ora
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 3 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum o ora
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°