Un microbuz în care se aflau 22 de pasageri s-a răsturnat într-un şanţ, duminică, pe DN 67, în localitatea gorjeană Scoarţa, cinci persoane fiind transportate la spital în urma accidentului.
Accidentul a fost provocat de o şoferiţă care, potrivit poliţiştilor, s-a angajat într-o depăşire într-un loc unde nu era permis acest lucru. Pentru a evita impactul cu autoturismul, şoferul microbuzului a tras de volan, iar autovehiculul a ajuns într-un şanţ de pe marginea drumului, rămânând înclinat. În microbuz, care circula dinspre Râmnicu Vâlcea spre Târgu Jiu, se aflau 22 de pasageri.
În urma accidentului, cinci pasageri din microbuz au fost transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Potrivit medicilor, trei dintre aceştia au suferit atacuri de panică, iar ceilalţi doi au suferit răni uşoare.