Peste 200 de locuitori din Năvodari, cu grave probleme financiare, vor beneficia de o masă caldă în fiecare zi. Acest lucru este posibili datorită finalizării unui proiect european care a prevăzut construirea unei cantine sociale, dar şi a unui centru de zi în localitate. „A apărut o avalanşă de cereri cu privire la necazurile oamenilor şi nu am rămas indiferenţi. De aceea am gândit acest proiect, pentru a veni în întâmpinarea acestor nevoi. La acel moment erau mai multe persoane care mâncau la noi, deci erau asistate, şi la acest moment vă spun că sunt în jur de 100 de persoane care mănâncă zilnic la noi, la cantina socială”, a declarat Florin Chelaru, viceprimarul oraşului Năvodari, într-o conferinţă de presă.
After school şi centre medicale
Clădirea este practic vechea cantină a Liceului „Lazăr Edeleanu“, care a fost reabilitată şi modernizată în totalitate. Pe lângă cantina socială, aici vor mai funcţiona cabinete medicale (inclusiv unul stomatologic), dar şi un centru de zi pentru copii şi vârstnici. La after school vor ajunge circa 25 de copii. Nu există încă niciun criteriu de selecţii, poate veni orice copi, spune viceprimarul Chelaru. Reprezentanţii primăriei au vorbit cu directorii de şcoli să le transmită părinţilor această facilitate. La centrul de zi se estimează că vor ajunge zilnic circa 60 de persoane. „Vom încerca să facem centrul cât mai prietenos pentru toate persoanele nevoiaşe din Năvodari”, a declarat Adrian Constantin, şef Serviciu Achiziţii Publice Năvodari.
Construcţie dificilă
Construcţia centrului nu a fost un lucru tocmai uşor. Constructorul s-a lovit de mai multe probleme. Una dintre ele a fost nivelul ridicat al pânzei freatice. „Cea mai dificilă problemă a fost pânza freatică, cu un nivel foarte ridicat în acea zonă. Apa care se infiltra în subsol, unde trebuia amenajate dependinţele cantinei, a fost în cele din