Rolul băncilor în declanşarea crizei financiare globale a determinat autorităţile să caute cu febrilitate noi mijloace de limitare a riscurilor asumate de către instituţiile financiare. Dar sunt acestea suficiente, în condiţiile în care noile reglementări continuă să accepte definiţii "diluate" ale capitalului bancar şi o pondere redusă a acestuia raportată la activele bilanţiere?

Comitetul Basel pentru Supravegherea Bancară, constituit în cadrul BIS (n.a. Bank for International Settlements), a publicat recent un nou document consultativ privind evaluarea şi administrarea riscurilor din portofoliile de tranzacţionare ale băncilor.

Activele unei instituţii financiare sunt împărţite în două mari categorii: trading book (n.a. portofoliul de tranzacţionare, care include instrumentele tranzacţionate activ, fiind necesară evaluarea permanentă la preţurile pieţei) şi banking book (instrumente deţinute, de obicei, până la maturitate şi evaluate diferit).

Reglementările incluse în acordul de capital Basel II s-au aplicat, de asemenea, pe baza acestei segmentări a portofoliilor bancare, dar rezultatele au lăsat mult de dorit, după cum o arată efectele crizei financiare globale.

Unul dintre motive l-a reprezentat gradul ridicat de discreţie acordat băncilor comerciale pentru măsurarea riscurilor, în special celor aferente portofoliului de tranzacţionare.

Modele complicate, la prima vedere, au fost trimise pentru aprobare băncilor centrale, iar apoi au fost utilizate, în principal, pentru justificarea unor cerinţe cât mai reduse de capital. De ce în principal? Pentru că altfel statele, mai ales cele europene, nu ar fi fost nevoite să-şi crească accelerat datoria publică pentru salvarea băncilor. S-a văzut, astfel, că evaluarea riscurilor s-a aflat, cel mult, pe locul secund între priorităţile băncilor.

Nenumăratele "portiţe" din reglementări