În urmă cu câteva săptămâni, am fost contactat la redacţie de o jurnalistă de la postul francez de televiziune M6, care mi-a cerut ajutorul în realizarea unei investigaţii. Spre surprinderea mea, colega de breaslă vorbea destul de bine limba română. Am crezut că voi putea să o ajut fără niciun fel de probleme. Însă când am auzit-o ce îmi cere, am avut un şoc. Jurnalista franceză mi-a spus că doreşte să facă o investigaţie în privinţa traficului transfrontalier cu utilaje furate. Citise câteva articole scrise de mine şi de colegii mei pe această temă. Până aici, nimic deosebit. M-am gândit că o voi pune în legătură cu reprezentanţii Poliţiei de frontieră şi ai Poliţiei, care îi vor furniza date despre felul în care utilajele au fost aduse în ţară, respectiv modul în care au fost comercializate pe piaţa neagră. Mă gândeam că va fi curioasă să filmeze eventual câteva utilaje furate depistate la diverse firme, care au fost apoi indisponibilizate de autorităţi. Însă colega mea franţuzoaică dorea mult mai mult. Mi-a cerut să-i fac legătura cu cineva care vinde utilaje furate, pentru ca ea sau altcineva să pozeze într-un client dispus să cumpere asemenea utilaje, urmând ca tratativele să fie filmate cu camera ascunsă. Am rămas de-a dreptul şocat. I-am explicat că nu cunosc pe nimeni care se ocupă cu vânzarea de utilaje furate. Jurnalista de la M6 mi-a cerut să-mi consult sursele din Poliţie, poate vor reuşi să-mi indice vreo persoană sau vreo firmă cu astfel de preocupări ilegale. I-am explicat că, în cazul în care poliţiştii ar avea informaţii despre o asemenea persoană sau o asemenea firmă, cu siguranţă ar lua măsuri împotriva lor, fără să mai aştepte ca o jurnalistă franceză să-şi facă investigaţia. Peste câteva zile, colega de breaslă a revenit cu o altă idee. Mi-a cerut să consult anunţurile de mică publicitate ale ziarelor locale, în speranţa că voi găsi şi un comerci