Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DAT AFARĂ din casă de părinţi, pentru că este BISEXUAL, a fost SALVAT de un mesaj postat pe INTERNET

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 3 noiembrie 2013 ·

Un tânăr de 18 ani din statul american Georgia a fost dat afară din casă de părinţi, după ce aceştia au aflat că este bisexual. Fără bani şi o casă în care să locuiască, americanul fost salvat de un mesaj postat pe internet.

Nick, adolescentul care s-a trezit nu numai fără locuinţă, dar şi fără maşină, pe care părinţii i-au luat-o după ce l-au aruncat în stradă, cu tot cu lucrurile personale, a primit un ajutor nesperat de la străini.

Astfel, ginerele uneia dintre colegele sale de serviciu i-a oferit acestuia o locuinţă şi a publicat povestea tânărului pe site-ul GoFundMe, o platformă prin care oamenii donează bani pentru a sprijini cauzele altora, scrie Huffington Post. Citiți și:Mai GRAV decât scrierea SMS-urilor. DEPENDENŢA de un site foarte POPULAR, noul PERICOL la volan. NU este FACEBOOK

La câteva zile de la publicarea poveştii sale, 400 de persoane au donat nu mai puţin de 12.000 de dolari. Reacţiile străinilor l-au emoţionat pe tânăr, care a postat un mesaj de mulţumire, în care a precizat că intenţionează să îşi continue studiile şi să pună banii primiţi deoparte, pentru a-şi achiziţiona o maşină.

Platforma GoFundMe a fost înfiinţată în mai 2010 şi îşi are sediul în San Diego, California. Printre cele mai notabile campanii se numără şi unul în care cel mai înalt om din America a primit peste 46.000 de dolari, pentru a-şi face, la comandă, încălţăminte pe măsura lui.

Acest articol este proprietatea Evenimentului zilei și este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parțială a conținutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicațiile tipărite - ziarul Evenimentul zilei, iar pentru publicațiile online - www.evz.ro

TOP 3 RECOMANDĂRI ALE EDITORILOR: Savant american, condamnat la moarte în RomâniaMARȘUL TĂCERII. Angajații din sănătate au protestat cu un SICRIU ȘI COROANE

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 11 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum o ora
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 4 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 8 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°