Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cometa ISON vãzutã de la Bârlad

Publicat in Vremea Noua, duminică 3 noiembrie 2013 ·

POFTITI LA OBSERVATORUL ASTRONOMIC În luna noiembrie, aspectul cerului este specific anotimpului de toamnã si se pot întâlni constelatiile: Pegas, Andromeda, Pesti, Balena, Cassiopeia, etc. Tot în luna noiembrie, chiar inainte de miezul noptii, îsi fac aparitia pe cer si constelatiile cerului de iarnã: Orion, Auriga (cu steaua strãlucitoare Capella, spre nord – est), Gemenii, iar pe teritoriul acestei constelatii gãsiti planeta Jupiter, vizibilã ca o stea strãlucitoare ce nu scintileazã (nu sclipeste). Muzeograful Ciprian Vântdevarã de la muzeul bârlãdean a fãcut câteva observatii ale cometei ISON, contribuind astfel la rafinarea orbitei acestei comete.

Din luna noiembrie, Jupiter începe sã devinã vizibil pe cerul de searã, în directia nord – est, a boltii ceresti. În acelasi timp spre vest si sud-vest, mai observãm constelatiile anotimpului de varã, ce apun din ce în ce mai devreme. Dintre acestea amintim configuratia Triunghiul de Varã, formatã din stelele Vega, Deneb si Altair. Spre orizontul sud-vestic, se observã o stea foarte strãlucitoare, care este planeta Venus, ce a fost la elongatie esticã maximã pe 1 noiembrie (unghiul dintre directia spre Soare si planeta Venus, asa cum este observat de pe Pãmânt, planeta este vizibilã seara spre vest). Tot în luna noiembrie, în special în prima parte a lunii, cu ajutorul telescoapelor, este posibil sã observãm spre dimineatã si celebra cometã ISON, cunoscutã în special mai mult datoritã unor speculatii si afirmatii ce tin mai mult de rating, decât de adevãrul stiintific. “În primul rând, doresc sã fac precizarea cã în luna noiembrie, cometa ISON va fi din ce în ce mai greu de observat, deoarece se apropie de Soare, adicã va fi la periheliu pe 28 noiembrie. Cometa va deveni din nou vizibilã pe cerul de dimineatã, dupã 10 decembrie, si pe cerul de searã dupã data de 13 decembrie. Cometa ISON a fost descoperitã p

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum 19 minute
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 2 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 50 minute
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 45 minute
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 9 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum o ora
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 11 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

Vremea

București
acum

22°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

21°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

23°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°