Să citeşti o carte în ultima vreme este un mare… curaj. Cândva, cititorii făceau coadă la biblioteca din sat. Internetul, calculatorul, telefonia au cam luat-o înaintea cărţii. Păcat! Cu toate acestea, în ultima vreme, cele peste 6000 de volume ale bibliotecii comunale încep a fi răsfoite de oamenii satului şi de elevii şcolii. Mai mult decât atât, internetul rămâne mereu în priză.
La sfârşit de Brumărel, la Biblioteca Izvoarele Sucevei, activitatea desfăşurată de dna Dorina Velecico ne-a introdus în lumea fructelor de pădure şi a slovelor. Gospodinele satului au etalat produse deosebite: dulceţuri, compoturi, salate, gemuri, hribi uscaţi, zacuscă, siropuri din afine şi merişoare etc.…
Elevii Şcolii Gimnaziale Izvoarele Sucevei, întregiţi în formaţia de mandoline „Izvoraşul”, au continuat programul bibliotecii. „Huţulka”, piesa de rezistenţă a grupului, a ridicat asistenţa în picioare. Alexandru, din clasa a VI-a, şi-a aşezat mandolina după ceafă şi ne-a încântat.
Dna Lica Mirela, metodist al Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, a insistat asupra promovării valorilor autentice ale satului şi ale şcolilor. Şi astea trebuie să le ducem toţi înainte. Să promovăm valorile satului. Să slobozim şi să cotrobăim prin cămările oamenilor în vârstă.