Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Popeci angajează oameni din Balş

Publicat in GAZETA de SUD, marți 5 noiembrie 2013 ·

Pentru că nu găseşte în Craiova specialiştii de care are nevoie, omul de afaceri craiovean doreşte să introducă o cursă specială Craiova-Balş, pentru a transporta angajaţii dintr-un judeţ în altul.

Popeci Utilaj Greu vrea să angajeze 200 de persoane anul acesta şi la începutul anului viitor, după cum ne declara şi zilele trecute deţinătorul companiei, Constantin Popeci. Dar angajarea unor specialişti de pe piaţa muncii din Craiova nu este un lucru aşa uşor.

„Am început angajările şi de la sfârşitul lunii octombrie şi până acum am angajat 12 persoane, urmând ca până la finele anului să angajăm în jur de 100, iar până în primăvara anului următor să ajungem la 200 de angajaţi noi. Avem acest program de angajări în tranşe, nu că nu am avea nevoie de pe acum de oameni, dar nu găsim specialişti de care avem nevoie aşa de repede cum ne-am dori. Vrem să punem o cursă specială Craiova-Balş, pentru că angajăm oameni de la Întreprinderea de Osii şi Boghiuri din Balş. În ultima perioadă am avut nevoie de mai mulţi muncitori şi am adus tocmai de la Rovinari“, a declarat ieri Constantin Popeci. El a spus că vrea să angajeze din personalul disponibilizat de alte firme de pe platforma industrială a Craiovei, cum ar fi Electroputere, MAT şi altele.

„Am început să luăm de la Electroputere, dar vin mai timid oamenii. Probabil nu şi-au terminat treburile acolo sau cine ştie ce se întâmplă. Şi de la MAT discutăm să preluăm din personal şi de la alte firme care disponibilizează, dar merge destul de greu“, a mai spus omul de afaceri.

Cel mai probabil, muncitorii care sunt disponibilizaţi de la alte firme din industrie şi nu au vârsta pensionării preferă să stea în şomaj decât să meargă la muncă. Aşa s-ar explica, într-un fel, lipsa lor de interes pentru posturile de la Popeci Utilaj Greu.

Potenţialii angajaţi sunt testaţi în prealabil

@N_

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 3 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 2 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum o ora
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 5 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 6 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 8 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Vremea

București
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°