Poveştile vin întotdeauna după vin. O să schimbăm puţin ordinea, rugându-vă să începem cu poveştile. Cu trei scurte poveşti, mai precis. Vă propun ca prima dintre ele să fie cea a viţei de... viaţă din care se trage existenţa dumneavoastră.

Provin dintr-o familie de italieni. Părinţii mei au emigrat, în 1936, din Frinli, Italia, în România, în căutare de lucru. Era mai bine aici, mult mai bine decât acolo, în perioada respectivă. Ştiţi cum îi spuneau italienii Rămâniei de atunci? „Paese de la cuccagna“. Ţara fericirii, adică.

Oho, ce vremuri!

Mama şi tata au venit pe aceste meleaguri atraşi de alţi italiani, care îşi făcuseră deja un rost aici, aşa cum au reuşit să-şi facă şi ai mei.

Să trecem, tot aşa de succint, la povestea viţei de vie în lume.

Unii spun c-a apărut în Orientul Mijlociu, alţii, în Armenia. Părerile sunt împărţite. Ce se ştie cu destulă exactitate e că pe teritoriul Rămâniei viţa de vie se cultivă de patru mii de ani.

Cu toată împotrivirea lui Burebista, care le-a cerut supuşilor să scoată viile.

Nu e adevărat. Burebista a cerut doar limitarea plantaţiilor de viţă de vie, nu dispariţia lor, cum se crede.

Deşi cu foarte mare întârziere, se cuvine totuşi să-i mulţumim!

De acord.

Şi, în fine, povestea legăturii dumneavoastră cu vinul.

Această poveste a început în 1990 la Paris, unde lucram. Ba chiar mai devreme, tot la Paris. Mă ocupam de organizarea pavilionului Rămâniei la târgurile de vin de la Bordeaux, cele mai mari de acest fel din lume. Asta m-a pus în legătură cu cei mai mari specialişti în viticultură şi vinificaţie, între ei numărându-se şi profesorii români Stoian, Cotea, Damian, de la Pietroasele, Aurel Popa, de la Craiova. Prin anii ’80, nişte prieteni francezi şi italieni mi-au zis c-ar trebui să i