Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două focșănence cu venituri mici, ajutate de Primărie

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 5 noiembrie 2013 ·

Focșănenii care au venituri mici sau situații sociale deosebite, care îi determină să nu își poată plăti impozitele locale, pot solicita Primăriei Focșani eșalonarea la plată a datoriilor sau scutirea de penalități. Consilierii locali au aprobat săptămâna trecută cererile de înlesnire la plată a obligațiilor datorate bugetului local, depuse de două focșănence, Doina Plisc și Ioana Toscută.

Pentru Doina Plisc, domiciliată pe Bulevardul București, a fost aprobată eșalonarea la plată a impozitului pe clădiri și amenzilor, în valoare totală de 749 lei, pe o perioadă de 12 luni, începând cu luna decembrie 2013. De asemenea, îi sunt reduse cu 75% majorările de întârziere aferente impozitului pe clădiri, majorări în sumă de 1.052 lei, cu condiția respectării graficului de eșalonare și a constituirii unei garanții de 125 lei. Din analiza documentelor depuse la Serviciul de Taxe și Impozite Locale rezultă că femeia, în vârstă de 51 de ani, locuiește singură într-un apartament de două camere și are un venit net lunar de 450 lei, care constă în ajutor de șomaj.

Ioana Toscută, de pe Strada Tisa, va beneficia de o reducere cu 75% a majorărilor de întârziere aferente impozitului pe clădiri și impozitului pe teren, în sumă totală de 830 lei. Femeia are 70 de ani, locuiește singură într-o casă cu două camere și declară că nu realizează venituri. Bătrâna și-a achitat impozitul restant pe clădiri și teren și a rămas cu majorările aferente acestor impozite, care vor fi reduse cu 75%.

Focșănenii care au venituri mici sau situații sociale deosebite, care îi determină să nu își poată plăti impozitele locale, pot solicita Primăriei Focșani eșalonarea la plată a datoriilor sau scutirea de penalități. Consilierii locali au aprobat săptămâna trecută cererile de înlesnire la plată a obligațiilor datorate bugetului local, depuse de două focșănence, Doi

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 27 minute
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

China ar putea incita Rusia să atace țări NATO, afirmă Mark Rutte / El indică două măsuri necesare pentru a-i descuraja pe ruși și chinezi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, afirmă într-un interviu acordat New York Times cum China ar putea împinge Rusia să atace ţările NATO, cu scopul de a abate atenţia blocului din zona regiunii I

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum o ora
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 8 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°