În două luni de Premier League, Chiricheş a crescut cît alţii într-o carieră. Şi a constatat că-l strînge banderola de căpitan al “naţionalei”
Cînd stocul de clişee despre greci dădea semne de oboseală, o declaraţie a naivului Chiricheş din perfidul Albion (sau invers) ne-a amintit că există şi clişee româneşti. De pildă, cum roşim noi repede în faţa străinilor, din nu ştiu ce complex de inferioritate, şi cum, din nu ştiu ce complex de superioritate, ne tot cerem scuze că nu sîntem mare putere.
Un reporter de la “The Guardian” l-a întrebat pe jucătorul lui Tottenham dacă e mîndru să poarte banderola de căpitan la “naţională”. “Da, sigur, dar, ştiţi, România nu e o ţară mare!”, a venit răspunsul. Mai lipsea să le-o arate pe hartă, ceea ce ar fi atenuat tonul umil, de emigrant adaptabil la orice versiune de ghiont.
Depinde cu ce compari. Depinde în ce sens “nu e o ţară mare”. Anglia unde evoluează Chiricheş are cu 100.000 de kilometri pătraţi mai puţin decît România. Dar fostul stelist n-a avut nici un fel de rezervă cînd a vorbit despre mîndria de a fi ajuns la Tottenham, “un club mare, cu o istorie mare”. Să sperăm că n-a spus exact ce-a spus, că vorbele i-au fost traduse prost şi superficial.
Chiricheş e un tînăr jucător valoros, nu avem prea mulţi ca el. Statistica asta, fireşte, nu e un motiv să se ruşineze că e premiant într-o clasă de corigenţi. După cum contractul la Tottenham nu reprezintă o culme suficient de elevată
şi de solidă, încît să se uite în jos spre “naţională”. Sigur că nu rentează patriotismul în fotbalul profesionist, dar pentru Chiricheş e chiar prea devreme să-şi păstreze forţele doar pentru echipa de club.
A fost alegerea selecţionerului să-l pună căpitan în premieră la un meci oficial, în faţa Ungariei, în septembrie. “Am hotărît să dau banderola celui mai bun jucător din acest moment!”, a explicat atunci
