Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cercetătorii au creat punga anti-mucegai: primele teste au fost făcute pe caşcaval şi pâine, urmează toate celelalte domenii

Publicat in Adevarul, luni 4 noiembrie 2013 ·

Alimentele vor putea fi păstrate mai mult timp departe de mucegai mulţumită unui nou tip de pungă. Aceasta împiedică dezvoltarea bacteriilor responsabile de culturile de mucegai.

Ambalajele din plastic nu sunt cele mai indicate pentru păstrarea alimentelor, dar acest lucru se schimbă prin crearea unei noi pungi pentru protejarea pâinii şi a altor alimente în faţa mucegaiului. Creaţia aparţine cercetătorilor de la compania farmaceutică Janssen şi celor de la producătorul de ambalaje din plastic Symphony Environmental. Ei au reuşit această performanţă prin crearea unui plastic care distruge bacteriile periculoase, dar fără a contamina alimentele. „The Telegraph“ notează că cele două companii discută deja cu cei din industria alimentară pentru a crea ambalaje folosind tehnologia lor.

Michael Stephen, director al Symphony Environmental, a spus că plasticul pe care l-au creat poate fi folosit cu succes şi pentru protejarea fructelor, legumelor şi chiar a cărnii. „Am reuşit să creăm ambalajul antimicrobian şi care poate fi utilizat în condiţii sigure şi în împachetarea alimentelor. Din testele noastre a reieşit că este eficient în protejarea de mucegai atât a pâinii, cât şi a caşcavalului“, a mai declarat acesta. Invenţia acestor cercetători se va dovedi un plus pentru magazine şi cumpărători. Tesco, unul dintre marile supermarketuri ale Marii Britanii, arăta luna trecută într-un raport că jumătatea din pâinea pe care o are la vânzare ajunge să fie aruncată din cauză că mucegăieşte.

Plastic „bogat“ în chimicale

Punga de plastic creată de Janssen şi Symphony protejează alimentele prin introducerea în plastic a unor elemente chimice care previn dezvoltarea bacteriilor şi ciupercilor din regnul fungi. Ei şi-au denumit produsul D2P şi au descoperit că poate oprit şi culturile de bacterii mai periculoase ca E. coli, Salmonella sau Listeria. Deşi va fi ut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 18 minute
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 35 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 53 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 3 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°