Mesajul a fost trimis. Multumesc!

14 elevi şi un profesor s-au îmbolnăvit de hepatită A în tabără

Publicat in Romania Libera, luni 4 noiembrie 2013 ·

14 elevi şi un profesor din Horezu, judeţul Vâlcea, s-au îmbolnăvit de hepatită de tip A în timp ce se aflau într-o tabără, transmite Mediafax. Reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică au început o anchetă epidemiologică în acest caz.

Potrivit părinţilor, focarul a fost depistat la 14 dintre cei 30 de tineri care au fost în tabără şi la profesorul lor coordonator, bolnavii fiind internaţi în spitalul din Râmnicu Vâlcea pentru tratament.

"Cei de la DSP spun că nu este nevoie de carantină în şcoală unde aceşti elevi învaţă, au fost 30 de copii şi profesorul coordonator la începutul lunii octombrie la o tabără organizată la Călimăneşti printr-un proiect european care urmărea dezvoltarea abilităţilor de lideri ale elevilor şi ştim că sunt 14 elevi şi dascălul însoţitor confirmaţi cu hepatită A. Am citit şi noi că virusul hepatitei A este cel mai agresiv şi se transmite cel mai des prin mâncare sau apa contanimata sau direct de la un purtător. Printre simptome sunt oboseală, stări de vomă, dureri abdominale, dureri musculare şi febră şi noi credem că în tabără au contactat hepatita", a declarat un părinte.

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea a început o anchetă epidemiologică, în urma apariţiei focarului de infecţie cu hepatită virală de tip A, în oraşul Horezu, iar la Colegiul "Constantin Brâncoveanu" s-au luat măsuri privind dezinfecţia.

Inspectorii DSP spun că nu este necesară închiderea unităţii şcolare, ci doar vaccinarea persoanelor care au intrat în contact cu bolnavii.

"S-a început ancheta epidemiologică în cazul hepatitei A, ne-au fost semnalate primele cazuri la Colegiul Constantin Brâncoveanu din Horezu. Numărul cazurilor fiind în creştere, am luat măsuri pentru a izola focarul de infecţie, am cumpărat de urgenţă 30 de doze de vaccinuri care au fost administrate subiecţilor ce au intrat în contact cu persoa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 45 minute
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 33 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul de premier al Canadei şi spune că poate colabora cu Trump

News.ro acum o ora
Fostul bancher Mark Carney a fost învestit vineri în funcţia de prim-ministru al Canadei şi a declarat imediat că ar putea colabora cu preşedintele american Donald Trump, care promite tarife vamale care ar putea devasta economia canadiană, relatează

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°